Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România

Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România este evenimentul care a dus la desăvârșirea Marii Uniri din 1918.

- 1918 -

Nume Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România

Data 1 decembrie 1918

Locul Alba Iulia, Cercul militar (Sala mare a cazinoului)

Organul legislativ Adunarea Națională 

Rezoluție Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia

Voturi exprimate unanimitate

Formalizarea unirii legea din 11 decembrie 1918

În septembrie-octombrie 1918, Partidul Național Român și Partidul Social-Democrat încep să colaboreze și stabilesc să inițieze formarea unui Consiliu Național Român.

În 29 septembrie/12 octombrie 1918, PNR, prin Comitetul Executiv, a adoptat o Declarație prin care proclama dreptul națiunii române la autodeterminare. Declarația a fost citită în Parlamentul de la Budapesta în 5 octombrie/18 octombrie 1918.

În acea perioadă a anului, Imperiul Austro-Ungar își trăia ultimele zile ale existenței lui. Țările imperiului, unda după alta, își proclamau independența: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie.

Noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc și mai bine voim moartea, decât o viață de sclav umilit, despărțit de frații săi. (Iuliu Maniu, 1918)

Românii din Transilvania rezonează cu declarațiile de independență din jur și încep procesul unirii. Mai întâi, în 18 octombrie /31 octombrie, a fost înființat Consiliul Național Român Central, cu sediu la Arad, un organ al românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Consiliul arădean era format din 6 reprezentanți ai PNR și 6 ai PSD: Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad; respectiv Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Tiron Albani, Enea Grapini, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu.

Consiliul Național Român Central a fost recunoscut de Comitetul Național al Românilor din Transilvania, de la Viena, condus de Iuliu Maniu, de Biserica Ortodoxă și de Biserica Greco-Catolică, precum și de către Senatul Militar Român, care a și pus la dispoziția Consiliului 50.000 de militari mobilizați la Viena.

Prăbușirea autorității Imperiului Austro-Ungar s-a făcut resimțită și în Transilvania. Peste noapte, Consiliul Național Român Central a fost pus în situația de a asigura treburile funcționărești, administrația maghiară fiind alungată, de a asigura ordinea și de a prelua conducerea militarilor români împrăștiați prin toate părțile imperiului. Consiliul Național a înființat Consiliul Militar, format din consilii și gărzi militare, alcătuite la rândul lor din militari și voluntari români, care aveau sarcina de a păzi principalele obiective de interes public. De facto, de guvernarea teritoriilor românești se ocupa Consiliul Național Român și sfaturile naționale române din localitățile românești.

Observând realitățile din teritoriile românești, Consiliul Național Maghiar a încercat o negociere cu partea română: Transilvania să rămână în Ungaria, în schimbul unei autonomii cu guvernator român și reprezentare în guvernul central de la Budapesta.

Consiliul Național Român ia act de propunerea maghiară și decide convocarea unei adunări naționale, la Alba-Iulia, la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, pentru a decide în privința autodeterminării românilor. La Adunarea Națională de la Alba-Iulia au participat reprezentanți aleși ai tuturor categoriilor sociale, ai bisericilor, ai asociaților culturale și profesionale, precum și deputați de drept, în total 1.228 de delegați/deputați. Le-au fost alături peste 100.000 de români, veniți la apelul Consiliului, din toate teritoriile locuite de români.

Și cât de sfântă era ziua aceea, cum se îmbrățișau românii, cât de senină le era fața, cum au uitat fiecare de ce religie, de ce confesiune și cărei clase aparține! Se vedeau că sunt fiii aceluiași neam… (Ștefan Cicio-Pop, 1932)

După ce au asistat la slujbele efectuate în cele două biserici românești din Alba Iulia, delegații au dezbătut și aprobat Rezoluția de unire, care a și fost adoptată de toți cei prezenți. Votarea acestei rezoluții a însemnat votarea unirii tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș (Țara Ungurească) cu România.

Prin această unire au fost introduse și câteva principii fundamentale, precum: libertate deplină pentru popoarele conlocuitoare, libertate confesională, regim democratic, reformă agrară, legislație modernă pentru muncitorime.

Adunarea a aprobat și un organ legislativ, Sfatul Național și un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent, care să conducă Transilvania până la unirea cu România și a numit o delegație care a înmânat actul unirii regelui Ferdinand I, în 14 decembrie 1918, la București. Sfatul Național și Consiliul Dirigent au funcționat până în 20 aprilie 1920, când unirea a fost desăvârșită și din punct de vedere tehnic.

Ce sărbătorim la Centenarul Marii Uniri?

Dacă ar fi să rezumăm în câteva idei, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, toți cei care simt românește sărbătoresc:

• Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.
• Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români.
• Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei.
• Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.
• Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.
• Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.
• Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.
• Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

Ce înseamnă Centenarul Marii Uniri

 sigla oficiala 

În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu  (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI.