CENTENAR

luni, august 12, 2019   

Emisiune numismatică cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul

Începând cu data de 27 august 2019 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în circulație o monedă din alamă, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul.
   Aversul monedei din aur prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I și a reginei Maria în Transilvania unită cu Țara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
   Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul regelui Ferdinand I și inscripțiile în arc de cerc ,,FERDINAND I” și ,,INTREGITORUL”.
  • Tirajele acestei emisiuni numismatice sunt:
500 de bucăți pentru moneda din aur;
50.000 de bucăți pentru moneda din alamă pentru colecționare;
5.000.000 de bucăți pentru moneda din alamă pentru circulație.

  • Preţurile de vânzare sunt:
9.340,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecționare.

Monedele din aur, monedele din alamă pentru colecționare și monedele de circulație, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur și a monedelor din alamă pentru colecționare, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulație a monedelor de circulație, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regele Ferdinand I Întregitorul, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

sambata, iulie 27, 2019   


Vino să îți omagiezi eroii, la Vrancea Eroică!

Evenimentele de comemorare a eroilor căzuți în luptele din Vrancea în Primul Război Mondial derulate, generic, sub egida Vrancea Eroică vor debuta pe data de 29 iulie 2019 la Mausoleul Eroilor Focșani. Cu ocazia ”Zilei Imnului de Stat” la Mausoleul Eroilor Focșani va avea loc, cu începere de la ora 10.00, un ceremonial militar și religios, la care vor fi prezenți și membrii Grupului Vocal ”Cantus”.
Sâmbătă3 august 2019, începând cu ora 18:30 în Piața Unirii din municipiul Focșani, va avea loc o seară folk sub egida ”Cenaclul Flacăra”. Astfel, pe scena din Piața Unirii vor urca Andrei Păunescu si Trupa “Totuși”, Magda Puskas, George Nicolescu, Valentin Moldovan, Mădălina Amon, Generația Folk și Vanghele Gogu. Seara va continua cu un concert extraordinar Phoenix.
Duminică, 4 august 2019la Mausoleul Eroilor din Mărăști va avea loc un concert extraordinar de folk. Pe locurile în care cu 38 ani în urmă, poetul Adrian Păunescu scria despre eroii căzuți în Primul Război Mondial, duminică, 4 august 2019, vine să cânte Andrei Păunescu & Trupa “Totuși”. Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 17.00.
În acelasi timp, în Piața Unirii din municipiul Focșani duminică, 4 august 2019, începând cu ora 20.30 va avea loc un recital extraordinar susținut de Enrico Macias și Orchestra Metropolitană București condusă de renumitul dirijor Daniel Jinga. Alături de Enrico Macias și Orchestra Metropolitană vor evolua și Laura Bretan, Gheorghe Zamfir, Paula Seling și Corul Accoustic.
Vrancea Eroică continuă luni, 5 august 2019, cu un ceremonial militar și religios la Mausoleul Eroilor Soveja, după care va avea loc un recital special susținut de Paula Seling. Artista revine la Mausoleul Eroilor de la Soveja după ce, în urmă cu doi ani, a încântat publicul prezent la un eveniment similar.
Pe data de 5 august 2019, în Piața Unirii din municipiul Focșani va avea loc, cu începere de la ora 18.00 un spectacol de muzică tradiționala românească. Acompaniați de Orchestra ”Lăutarii” sub bagheta maestrului Nicolae Botgros, pe scena din Piața Unirii vor urca îndrăgiții interpreți de muzică populară: Sava Negrean Brudașcu, Floarea Calotă, Veta Biriș, Alexandru Pugnar, Maria Murgoci, Alexandra Chira, Ovidiu Homorodean, Iulia Mihai, Cristian Fodor, Andreea Haisan, Sebastian Stan, Ion Ghițulescu, Nicolae Furdui Iancu alături de Tudor Furdui Iancu și Grupul Instrumental ”Crai Nou”.
Evenimentele derulate în cadrul ”Vrancea Eroică” vor culmina cu momentele de comemorare a eroilor din data de 6 august 2019 de la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, cu începere de la ora 19.00. După ceremonialul militar și religios, salve de tun și survol aerian, evenimentele de la Mausoleul Eroilor Mărășești vor continua cu un spectacol de comemorare susținut de artiștii Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Paula Seling, Cristofor Aldea Teodorovici, Mihail Bucă, acompaniați de către Orchestra Metropolitană București dirijată de maestrul Daniel Jinga și Corul Bizantin ”Tronos” al Patriarhiei Române.
În același timp, in data de 6 august 2019, în municipiul Focșani, va avea loc, cu începere de la ora 19.00 Conferința ”Să se ridice țara!” susținută de către actorul Dan Puric, iar de la ora 20.00 va avea loc transmisiunea în direct a momentelor de evocare de la Mausoleul Eroilor Mărășești.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

   luni, iulie, 15, 2019   
Generalul Grigorescu comemorat 
de militarii în rezervă din Galaţi
Comunicat
Filiala Județeană Galați a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere își comemorează patronul spiritual, generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz și Mărășești din 1917. 
Cu acest prilej, pe 19 iulie, la orele 11.00, va avea loc o evocare istorică la Cercul Militar Galați, iar pe 20 iulie următoarele activități comemorative: 09.00 – Târgu Bujor, 13.00 – Mărășești, 15.00 – Tecuci. 
Invităm toți românii care apreciază cu adevărat valorile noastre naționale, eroii care au luptat și s-au jertfit pentru patrie, salvând statul român de pieire, să vină alături de noi pentru a omagia un mare comandant de oști din Primul Război Mondial, fiu al meleagurilor gălățene, pe generalul erou Eremia Grigorescu, în câte o oră de istorie condensată în locuri peste care a pășit acum 100 de ani. A fost Centenarul Marelui Război de Reîntregire Națională în 2017, a fost Centenarul Marii Uniri în 2019, merită eroii noștri și în special Eremia Grigorescu o comemorare demnă de 100 de ani de când a plecat spre veșnicie, prea repede după marile victorii din luptele pe care le-a condus în fruntea armatei române împotriva Puterilor Centrale în iulie- august 1917”, au transmis organizatorii manifestărilor.


   luni, iulie, 01, 2019   

O istorie necunoscută a Centenarului

Recent, am descoperit nu numai o nouă publicaţie care s-a dedicat Marii Uniri a României, înfăptuită în urmă cu 100 de ani, dar am constatat că s-a aplecat şi asupra evenimentelor mai puţin cunoscute din istoria acelor vremuri :1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii, (care au susţinut conferinţe şi la Universitatea din Galaţi), Octavian Țîcu, de la Chișinău și Dorin Dobrincu, de la Iași.  
Timp de un an și jumătate, cei doi istorici au analizat, dezbătut (poate și în contradictoriu) și comentat evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi, prin intermediul unui blog lansat şi susţinut pe platforma Radio Europa Liberă Moldova. 
"Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici", au subliniat cei doi  la lansarea publicaţiei electronice.

* Nu mai puţin de 17 de serii postate pe blog, cu probleme dezbătute şi posibile răspunsuri la întrebările publicului avizat
foto: Europa Libera Moldova
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, cercetător-coordonator la Academia de Ştiinţe a Moldovei)
foto: Europa Liberă Moldova
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

* Peste 13 serii de expuneri şi analize prezentate în timp real în paginile blogului pentru publicul interesat
Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).
--------------------------------
! Pe parcursul acestui an, pe cât posibil vom face o selecţie din cele mai incitante analize, realizate de cei doi istorici şi vom promova, la rândul nostru, detalii din răspunsurile date întrebărilor cititorilor şi persoanelor interesate de istoria recentă a României.


   vineri, iunie 21, 2019   
Emisiune numismatică cu tema 
Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman

Începând cu data de 01 iulie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman


Aversul monedei din aur redă clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Aversul monedei din argint redă clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Aversul monedei din tombac cuprat redă clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul lui Alexandru Marghiloman, inscripția în arc de cerc „ALEXANDRU MARGHILOMAN” și anii între care a trăit „1854” și „1925”.

Tirajul acestei emisiuni este de 300 de seturi de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat).
Preţul de vânzare pentru setul de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat) este de 2.090,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele din aur, argint şi tombac cuprat cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.


   sâmbătă, iunie, 15, 2019   
Seria conferinţelor "Cum s-a creat România", în luna iunie

O nouă pagină din istoria mai puţin ştiută a neamului românesc ni se dezvăluie săptămâna viitoare în cadrul conferinţei organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, prin proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri.

Despre rolul şi contribuţia minorităţii turco-musulmane din România la formarea României Mari, despre statutul ingrat al acestei minorităţi, în condiţiile în care Turcia era inamicul României în Primul Război Mondial, veţi afla pe 18 iunie, la ora 17.00, la Lapidarium.


   vineri, mai, 31, 2019   

Colecție inedită de ziare de arhivă, de Centenar
Am redescoperit la chioşcurile de ziare o publicaţie pe care toţi românii ar trebui, dacă nu să o citească din scoarţă în scoarţă, măcar să o frunzărească, pentru a reuşi să înţeleagă "de la sursă" realitatea vieţii de zi cu zi din România, din prima jumătate a secolului trecut.
Publicaţia face parte dintr-o colecție de publicații, ce se întinde pe 52 de săptămâni, şi care apare sub titlul „Ziarele României Mari”, o colecție de ziare românești din perioada 1918 - 1947, distribuită în România și în Republica Moldova, potrivit Paginii de Media
Planul editorial urmărește o cronologie a perioadei 1918 – 1947 – o selecție (care aparține echipei redacționale) a celor mai importante / interesante evenimente din această perioadă. Există ani mai liniștiți și ani mai dramatici (1940, de exemplu), singurul criteriu e cel legat de importanța evenimentelor. Ziarele sunt republicate exact așa cum au apărut atunci, respectând formatul și culoarea”, după cum a prezentat paginademedia.ro, declaraţiile reprezentanţilor editurii care a avut inedita iniţiativă de presă.
ultimele numere din luna mai, 2019, apărute la chioşcurile de ziare:

Nr. 23 - 12 MARTIE 1938
ANSCHLUSS-UL: ANEXAREA AUSTRIEI
- Anschluss, cunoscută și ca Anschluss Österreichs, a fost anexarea Austriei la Germania de către regimul nazist, prin care s-a format așa-numita Germania Mare. Evenimentul, petrecut la 12 martie 1938, a însemnat culminarea unei dorințe de veacuri, aceea de a reuni populațiile germane și austriece într-o singură națiune. Evenimentul din 1938 a fost legiferat de Germania fără a ține seama de populația Austriei. Mai devreme, Germania hitleristă furnizase sprijin pentru Partidul Național-Socialist Austriac, pentru ca acesta să crească puterea liderului austrofascist al Austriei.
Ziarul vremii: 
  • Timpul, 13 Martie 1938
Documentul prezent în publicaţie: Acordul de la Berchtesgaden, 12 februarie 1938

Nr.24 - 12 martie 1938
PROCESUL ȘI MOARTEA LUI CORNELIU ZELEA-CODREANU
- În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase poziție față de Mișcarea Legionară („ești un necinstit sufletește”), este trimis în instanță pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii. Condamnat la șase luni de detenție, în luna mai 1938 este rejudecat și condamnat la zece ani de muncă forțată. Câteva luni mai târziu sfârşea, alături de alţi 13 ”camarazi”, ştrangulat pe un câmp, simbolul extremei drepte româneşti din perioada interbelică, Corneliu Zelea Codreanu. Codreanu este omorât (sugrumat), împreună cu alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), de jandarmii care îi transportă pe deținuți la închisoarea Jilava. Incidentul are loc în pădurea Tâncăbești, din apropierea capitalei. Motivul oficial invocat a fost încercarea de evadare, dar din mărturiile participanților reiese că asasinarea celor 14 legionari a fost executarea unui ordin dat de Carol al II-lea, fapt care face din acest asasinat o crimă de stat, fenomenul acesta fiind strâns legat în România burgheză a vremii de o tradiție înrădăcinată de brutalitate politică instituțională. Trupurile neînsuflețite au fost arse cu acid și înhumate în fortul Jilava.
Ziarul vremii: 
  • Timpul, 18 Mai 1938

Document: Afiș electoral al partidului Totul pentru Țară 

Nr.25 - 18 IULIE 1938
MOARTEA REGINEI MARIA
Regina Maria a României a murit pe 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani. Regina s-a îmbolnăvit în vara anului 1937, însă tratamentele la care a fost supusă – în România, Italia și Germania – nu au avut niciun efect. Potrivit doctorului ei personal, Maria suferea de cancer pancreatic, însă diagnosticul oficial a fost de ciroză. 
Ziarele vremii: 
  • Universul, ediție specială, 18 Iulie 1938

  • Universul, 20 Iulie 1938
Document: Actul de donație a Castelului Bran către Regină 

Nr. 26 - 30 SEPTEMBRIE 1938
ACORDUL DE LA MÜNCHEN
Acordul de la München a fost o înțelegere care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă (Sudetenland) care aparținea Cehoslovaciei. Acordul a fost negociat la o conferință care a avut loc în München, Germania, de puterile mari ale Europei, fără ca reprezentanții Cehoslovaciei să participe. Acordul a fost semnat în primele ore ale dimineții de 30 septembrie 1938, dar a fost datat 29 septembrie. A fost semnat de Germania Nazistă, de Franța, Marea Britanie și Italia. După victoria aliaților și capitularea Germaniei din 1945, Sudetenland a fost restituit Cehoslovaciei, iar minoritatea germană a fost expulzată.
Ziarele vremii: 
  • Universul, ediție specială, 28 Septembrie 1938

  • Timpul, 1 Octombrie 1938
Document: Afiș propagandistic german, 1938

   vineri, mai, 16, 2019   
Eroii neamului, 
protagoniştii unei expoziţii de basoreliefuri, 
peste Prut
Potrivit reprezentantului AFR, col.r. Didel Bădărău, basoreliefurile sunt "sculpturi specifice proiectului NOI, DACII (...cei mai viteji şi cei mai drepți dintre traci)" şi au ajuns la Universitatea de Stat B.P. Haşdeu din Cahul, la Inspectoratul de Poliție Cahul, la Poliția Locală Galați, la Consultantul General al României de la Cahul şi la Muzeul Brăilei "Carol I", mai pe scurt pe axa Cahul-Galați-Brăila.

Activitatea principală s-a desfăşurat în luna martie la Cahul la Universitatea de Stat B.P. Haşdeu unde s-a desfăşurat un colocviu tematic. Iar publicul a avut ocazia să vadă, în cadrul expoziției documentare - 
Memoria Chipului: De la Burebista la Ferdinand Întregitorul”  - 15 basoreliefuri reprezentând cele mai importante personalități istorice ale neamului: Burebista, Decebal, Traian, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Petru Rareș, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Regina Maria și Regele Ferdinand I.

   joi, mai, 15, 2019   

Teatrul de Animație în România, 
album Centenar
Câți dintre voi v-ați întrebat care este istoria artei animației, când și unde au apărut primele mențiuni despre un spectacol de păpuși și care a fost evoluția teatrului de animație în România?"Țăndărică" și-a propus realizarea unei priviri de ansamblu asupra aspectelor principale ale fenomenului păpușeriei din România, iar rezultatele documentării se regăsesc într-un eveniment editorial de excepție.


"Teatrul de animație este o artă complexă; el însumează elemente de limbaj specific artei teatrale, muzicii, dansului, sculpturii, picturii, și astfel devine o modalitate de comunicare metaforică. Teatrul este arta care oferă omului posibilitatea de a se exprima liber, de a căuta răspunsuri pentru frământările interioare, de a putea fi oricine și orice; omul se poate revolta împotriva principiilor ce nu corespund axei sale de valori morale sau a structurilor sociale, a condițiilor neprielnice din viața sa. Drumul de la construirea păpușii până la reprezentarea scenică a personajului este un drum necunoscut, de obicei, spectatorilor; ei văd doar ,,produsul finit’’.  
Dar despre istoria papuşarilor citiţi în paginile unui album unicat lansat, în premieră la Galaţi, eveniment înscris în programul Festivalului internaţional de Animaţie "Gulliver" 2019.
* * *  * *
Albumul „Teatrul de Animație în România” este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Nationale prin proiectul strategic “Centenarul Marii Uniri”.

   sambata, mai, 11, 2019   

 Seria conferinţelor "Cum s-a creat România", în luna mai

dir.DJC Galaţi - Cătălin Negoiţă şi
dir. DJC Mureş - Nicolae Băciuţ
Proiectul "Cum s-a creat România", initiat de Directia Judeteana pentru Cultura Galati şi organizat de catre aceasta, in parteneriat cu Muzeul de Istorie "Paul Paltanea" din Galati, a continuat cu un invitat special.

Începută cu o scurtă trecere în revistă, ziua de vineri a fost, se pare, captivantă prin încărcătura culturală, presărată cu literatură şi istorie, şi, hotărât lucru, a fost pe placul publicului gălăţean, care nu se mai dădea plecat din sală.


Nicolae Băciuţ, scriitor, jurnalist, dar şi director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, a fost invitatul special al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, pentru a ţine o prelegere, în cadrul seriei de conferinţe dedicate Centenarului Marii Uniri, "Cum s-a creat România". 



Intitulată "Ecouri ale Marii Uniri în presa vremii şi în literatură",expunerea lui Nicolae Băciuţ "a captat întregul auditoriu (elevi, studenţi, profesori, iubitori de istorie şi cultură), transformând conferinţa într-un regal al poeziei şi amintirilor despre poeţi şi scriitori, despre personalităţi marcante ale literaturii române, a căror opere au avut trimitere la esenţa neamului românesc, la Întregirea acestuia", au subliniat consilierii DJC Galaţi, prezenţi în sală.

   luni, mai, 6, 2019   
REGIONAL
Câştigătorii Concursului național „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri”


Lista regională a celor mai apreciate lucrări:
Domeniul MEDIA – Gimnaziu PREMIUL I   
cu lucrarea „Recunoştinţă făuritorilor României Mari”
  • elevii Lazăr Patricia Elena şi Pruş Giulia Cristiana/ prof.coord. Ciuburuc Florentin
  • Şcoala Gimnazială „Fănuş Neagu” Brăila
Domeniul LITERATURĂ – Liceu PREMIUL III
cu lucrarea „Sunt un nebun modern: îmi iubesc ţara
  • elevul Ivanov Radu / prof.coord. Lungeanu Violeta
  • Colegiul Naţional „Constantin Negri” Galaţi
Domeniul ARTE VIZUALE – Ciclu Preşcolar PREMIUL I
cu lucrarea „Zi de sărbătoare”
  • preşcolar Barbu Antonia / prof.coord. Trifan Marinela
  • - Grădiniţa cu program prelungit nr.6 Buzău
Domeniul MUZICĂ – Ciclu Primar PREMIUL I
cu lucrarea „Cântec pentru eroii Marii Uniri”
  • şcolar Cazacioc Sara / prof. coord. Ţăranu Iuliana şi Marinescu Lucreţia
  • - Liceul Teoretic „A. Saligny” Cernavodă
Ministerul Educației Naționale a lansat cu prilejul Zilei Naționale de 1 Decembrie 2018, concursul național cu tema: „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri”.Competiţia şcolară a luat startul pe 3 decembrie 2018 şi s-a finalizat, potrivit organizatorilor, în ultima zi de şcoală a semestrului I.
Celebrarea Zilei Naționale constituie un moment semnificativ în afirmarea identității naționale, sentiment care cultivă respectul față de patrimoniul spiritual și material al României, integrat în valorile perene ale întregii lumi”, au declarat oficialii ministerului la lansarea concursului național de creativitate pentru elevi și studenți.
Concursul s-a adresat tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar, cu următoarele secțiuni:creație literară (versuri, proză, eseuri), arte vizuale și muzicale, creații media. În competiţie au putut participa şi studenții din domeniul arte vizuale, din cadrul a 18 universități din țară, care au astfel de specializări.
În învățământul preuniversitar, competiția s-a desfășurat pe niveluri de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal), sub coordonarea cadrelor didactice de specialitate. În vacanța intersemestrială (2-10 februarie 2019), la nivelul fiecărui inspectorat școlar, au fost selectate cele mai reușite lucrări ale preșcolarilor și elevilor din județe. În desemnarea premianților, ponderea cea mai mare a avut-o originalitatea creației.
Concursul cu tema ‘Recunoștință făuritorilor Marii Uniri’ a presupus elaborarea unei lucrări originale, reprezentativă pentru viziunea autorului. Concurenții au avut libertatea de a-și alege formatul de prezentare
Autorii lucrărilor câștigătoare vor primi recunoașterea, în mod public, a poziției dobândite în ierarhia națională a concursului, prin premii, precum și prin acordarea Medaliei Centenar și a diplomei de excelență”, potrivit comunicatului Ministerului Educației

.    sambata, aprilie, 20, 2019   

Secolul României Mari, pe plan internaţional

Fundația Europeană Titulescu a organizat marți, 16 aprilie, lansarea celor două volume din seria 
Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari - coordonată de Ion M. ANGHEL, apărute la Editura Academiei Române.
  • Volumul I: Momentele cruciale
  • Volumul II: România, factor activ în viața internațională.
Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, din Șos. Kiseleff , sector 1, București.
Principalii invitaţi au rostit alocuţiuni la deschiderea manifestării, facând referiri la tema generoasă adusă în dezbatere de autori : acad. Victor SPINEI, ambasador Constantin VLADNicolae MAREȘ, prof. univ. dr. Ion M. ANGHEL. Moderatorul evenimentului a fost prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE, președintele Fundației Europene Titulescu

Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari

Volumul I. Momentele cruciale
Autor alternativ: Anghel, Ion, economist
Autor colectiv: Academia Română - Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România
Serie: Civilizaţia Românească
Din cuprins
- Etapele de cumpănă pentru destinul României - p. 13
- Capitolul I. Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920) - p. 18
- Capitolul I(1) Acţiuni politico-diplomatice şi militare ale emigraţiei române din Franţa în anii Primului Război Mondial - p. 93
- Capitolul I(2) Realizarea unităţii poporului român în raport cu normele Dreptului internaţional - p. 101
- Capitolul II. Golgota României Mari - sfâşierea teritoriului ei de către puterile comunisto-bolşevice şi nazisto-fasciste, precum şi de unele dintre statele vecine ei - p. 119
- Capitolul III. Conferinţa de pace de la Paris (1046) - p. 146
- Capitolul IV. Despre partea neîntregită a României - Basarabia (ciuntită de U.R.S.S. şi Ucraina) - p. 200
- Capitolul V. Accederea României în structurile euroatlantice - p. 265
--------------
Volumul II: România, factor activ în viața internațională.
Autor alternativ: Anghel, Ion, economist
Autor colectiv: Academia Română - Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România
Serie: Civilizaţia Românească
Din cuprins:
- Relaţiile României cu alte state - p. 1
- Capitolul I. Relaţiile României cu Marile Puteri ale lumii - p. 2
- Capitolul II. Relaţiile României cu statele vecine - p. 303
- Capitolul III. Relaţiile României cu alte state din afara Europei - p. 419
- Capitolul IV. Epoca Societăţii Naţiunilor - p. 490
- Capitolul V. Epoca Organizaţiei Naţiunilor Unite - p. 567
- Capitolul VI. Diplomaţia economică şi diplomaţia culturală - p. 785
- Capitolul VII. Contribuţii ale României la opera de codificare a Dreptului internaţional - p. 898
- Capitolul VIII. Rolul jucat de diplomaţii români în înfăptuirea politicii externe a ţării lor - p. 946
- Indice - p. 959
--------------------
amănunte despre "cărţile Marii Uniri" şi colecţiile din care provin, sub îngrijirea şi directa coordonare a Academiei Române, precum şi seria de manifestări derulate pe parcursul anului trecut de instituţie şi membrii săi parc urgeţi link-ul de mai jos
din Discursul acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române 4 aprilie 2019 | Aula Academiei Române
FRAGMENT
acad. Victor Spinei,
vicepreședinte
al Academiei Române
          Febril așteptat, anul menit să sărbătorească un secol de la sfârșitul primei mari conflagrații mondiale și de la încununarea aspirației milenare de reunire în fruntarii comune a tuturor provinciilor românești, s-a consumat în mod discret.

Pentru mulți conaționali bilanțul aniversării a fost în parte dezamăgitor, întrucât Centenarul a găsit societatea românească apăsată de cortegiul neîmplinirilor acumulate de-a lungul anilor și dezbinată de opțiuni politice contradictorii, cu o clasă conducătoare și o mass-media adeseori incapabile să se debranșeze de la meschinăria convulsiilor cotidiene și de la tapiseria verbală de conveniență, astfel încât nu au lăsat sentimentul că ar fi conștiente de amplitudinea momentului cardinal săvârșit acum o sută de ani, cu repercusiuni providențiale pentru devenirea noastră istorică, dar și de îndatorirea respectului imprescriptibil către generația care, cu spirit de sacrificiu și devotament, a răspuns în mod exemplar la oportunitățile apărute prin derularea ipostazelor existențiale de pe scena mapamondului.

     În esență, a fost dezolantă sărbătorirea evenimentelor mari cu numeroși oameni mici. La fel ca mulți compatrioți, aș fi încercat deplină satisfacție dacă prilejul omagierii Centenarului Marii Uniri ar fi dus la ridicarea pe întinsul țării de monumente și edificii maiestuoase, dacă s-ar fi înființat instituții menite să impulsioneze performanțele culturale și științifice ale neamului ori dacă s-ar fi finalizat construcții de acută necesitate publică, precum s-a petrecut pe alte meridiane în situații similare.

Nimic sau aproape nimic din toate acestea! În Capitală singura clădire măreață – aflată în prezent în stare de finisare – rămâne Catedrala Neamului, indubitabil reper arhitectural major, proiect cu destinație drenată spre asigurarea rosturilor confesionale curente. Oricum însă, când fructificarea impozantei construcții de cult se suprapune fie măcar și parțial cu momentul aniversării Centenarului faptul nu este câtuși de puțin o realitate inconturnabilă, ci dimpotrivă
...... ... CONTINUARE


  joi, aprilie, 18, 2019   

Lansare de carte:
DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI "

Cartea se va lansa vineri, 19 aprilie, ora 13:00 în sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în cadrul unei reuniuni deosebite care marchează două evenimente de importanţă naţională şi internaţională deosebită -  Consfătuirea Județeană Anuală a bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din județul Galați
Coordonatorii volumului sunt col. (r) dr. Mircea Dogaru și col. (r) Viorel Ciobanu. În cadrul evenimentului prezentarea va fi făcută de col. (r) Viorel Ciobanu și lect. univ. dr. Valentin Bădescu. Participă elevi ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”.
-------------------------------
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” împreună cu Asociația Nationala a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Filiala Galați va organiza pe 19 aprilie 2019, ora 10:00, în Sala „Mihai Eminescu”, la sediul central al Bibliotecii - „Consfătuirea anuală a bibliotecarilor din bibliotecile publice din județul Galați”, cu ocazia sărbătoririi, pe 23 aprilie, a Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor și a Zilei Bibliotecarului din România. La această consfătuire vor participa bibliotecari de la toate bibliotecile publice din județ precum și cei de la biblioteca județeană.

   luni, aprilie, 15, 2019   

Marţi, 16 aprilie, la Lapidarium, toţi cei pasionaţi de istoria poporului român şi a Europei în general, dar şi cei interesaţi direct de pagini nedate publicităţii încă despre primul război mondial sunt invitaţi la o conferinţă interactivă "altfel". prelegere şi film dar şi imagini în premieră care să pună în lumină un proiect de cercetare istorică desfăşurat recent pe teritoriul judeţului Galaţi.

"Sustinerea economica a Marelui Razboi pentru Reintregire de catre industriasii galateni".

Sustinuta de catre profesorul Camelia Nenu, inspector scolar la ISJ Galati, în compania lui Marius Mitrof, consilier al Directiei judetene pentru Cultura Galati, prelegerea se înscrie în ciclul de conferinte "Cum s-a creat Romania". 

Evenimentul a fost organizat de catre Directia judeteana pentru Cultura Galati, in parteneriat cu Muzeul de Istorie "Paul Paltanea".



   miercuri, aprilie, 03, 2019   

Un produs bancar preferat de multi romani

„Depozitul Centenar” este un produs lansat la final de septembrie anul trecut, în contextul aniversarii a 100 ani de la Marea Unire, și cu ajutorul căruia Banca Românească le-a transmis românilor un mesaj puternic: bazele pentru succesul de mâine se pun de astăzi.
Instituției financiare i-au fost recunoscute rezultatele obținute pe parcursul anului trecut, prin premiul acordat cu ocazia evenimentului „Bank of the Year” organizat de către MasterCard, la finalul lunii martie.
Bank of the Year este gala premiilor de excelența acordate instituțiilor financiare bancare și non-bancare din România, precum și produsele sau serviciile furnizate de acestea pe parcursul unui an. MasterCard a acordat anul acesta 14 premii pentru rezultatele din 2018. 
...pentru mai multe detalii despre produs si eveniment cititi AICI



   vineri, martie, 15, 2019   

„Cum s-a creat România”

Ciclul de conferinţe intitulat organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi şi Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, continuă şi în luna martie. Organizatorii s-au reunit luni, 18 martie 2019, sediul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi - Lapidarium, str. Mr. Iancu Fotea nr. 2 (lângă Biserica Greacă).
Tema aleasă este mai aproape de timpurile noastre dar are o legătură puternică cu evoluţia noului stat - România - închegheat la începutul secolului trecut, prin unirea a şase provincii istorice, în care se vorbea şi se simţea româneşte.
Susţinerea prelegerii din această ediţie a fost asigurată de de către prof. univ. dr. Arthur Tuluş, directorul Departamentului de Istorie, Filosofie şi Sociologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
„Sub zodia ideologiei comuniste: Marea Unire de la 1918” 
Invitatul a propus tuturor celor prezenţi o altfel de abordare şi a reuşit să realizeze o incursiune în maniera în care regimul comunist a alterat şi a continuat să distorsioneze actul naţional de la 1918.




joi, februarie 28, 2019



ZIARELE României Mari : de la Marea Unire la republica - o colectie unică de presa româneasca 1918-1947 ; editor: Peter
McGee
Grupajul colecţiei de luna aceasta cuprinde patru publicaţii apărute la chioşcuri săptămână de săptămână şi acoperă evenimente şi momente de la începutul secolului trecut, mai puţin cunoscute azi de public:

Nr. 10 - 10 OCTOMBRIE 1926
SE ÎNFIINȚEAZĂ PNȚ
Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format prin fuziunea Partidul Național Român (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). În urma unor tratative „cu ușile închise”, în septembrie 1926 s-a încheiat un acord de fuziune între Maniu și Mihalache. La 10 octombrie 1926 congresele celor două partide au aprobat în mod simultan fuziunea celor două partide, noul organism politic urmând să poarte denumirea de Partidul Național-Țărănesc.
Ziarele vremii: 
  • Aurora, 11 Octombrie 1926
  • Aurora, 13 Octombrie 1926
  • Dimineața, 13 Octombrie 1926
  • Patria, 14 Octombrie 1926

Documentul prezentat: Afiș electoral


Nr 11 - 20 IULIE 1927
MOARTEA REGELUI FERDINAND
In 1914, Ferdinand a devenit Rege al Romaniei, la 49 de ani, depunand juramantul solemn si promitand ca va fi "un bun roman". Ferdinand a murit in 1927, de cancer intestinal si a fost urmat la tron de nepotul sau Mihai, sub o regenta formata din trei persoane, din care facea parte si cel de al doilea fiu al lui Ferdinand, Printul Nicolae.
Ziarele vremii: 
  • Adevĕrul, 21 Iulie 1927
  • Universul, 21 Iulie 1927

Document: Coperta lui Le Petit Journal Illustré 

Nr.12: 5-6 AUGUST 1929
GREVA DE LA LUPENI
Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal (ca peste tot în Europa unde regimurile de la putere nu erau sprijinite de un amplu consens social), guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907, la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale, potrivit wikipedia.ro Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal. Bilanţul tragic al intervenţiei de forţă a făcut înconjurul lumii: zeci de mineri ucişi prin împuşcare, alte câteva sute de răniţi au ajuns la spital, şi miilor de muncitori alungaţi din faţa minei li s-a interzis orice formă de protest, sub ameninţarea armelor
Ziarele vremii: 
  • Adevĕrul, 8 August 1929
  • Dimineața, 8 August 1929
Document: Afiș electoral social-democrat

Nr. 13 - 29 OCTOMBRIE 1929
CRAHUL DE PE WALL STREET
Începe marea criză economică. A fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928. Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea. Activitatea în construcții a fost practic oprită. Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere, deoarece cererea scăzuse puternic...Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în momente diferite. În majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere și cele mai multe au trecut prin diferite transformări politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă.
Ziar: 
  • Dimineața, 02 Noiembrie 1929
Document: Legea primei curbe de sacrificiu / Monitorul Oficial

joi, ianuarie 31, 2019



ZIARELE României Mari 
: de la Marea Unire la republica - o colectie unică de presa româneasca 1918-1947 ; editor: Peter McGee
Grupajul colecţiei de luna aceasta cuprinde patru publicaţii apărute la chioşcuri săptămână de săptămână şi acoperă evenimente şi momente de la începutul secolului trecut, mai puţin cunoscute azi de public:

Nr. 6 - 15 OCTOMBRIE 1922,
ÎNCORONAREA DE LA ALBA IULIA
- Încoronarea Regelui şi a Reginei României Mari: Ferdinand şi Maria fost o sărbătoare de neegalat, descrisă pitoresc de cronicile vremii şi imortalizată prin numeroase fotografii. A reunit reprezentanţi ai tuturor caselor regale din Europa. Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia în care s-au încoronat Regii României Mari a fost construită în timp record. Începută în 1921, a fost gata în nouă luni. Edificiul  a fost sfinţit în septembrie 1922.
Ziarele vremii: 
  • Dimineața, 16 Octombrie 1922

  • Universul, 17 Octombrie 1922
Documentul momentului prezent în publicaţie este Proclamația lui Ferdinand

Nr.7: 15 – 18 SEPTEMBRIE 1924,
RĂSCOALA DE LA TATAR BUNAR
- După primul război mondial, relațiile dintre România și URSS au devenit încordate. Printre motivele care au stat la baza acestora s-a aflat faptul că statul sovietic nu recunoștea actul Unirii Basarabiei cu România. Potrivit istoricilor, autoritățile Regatului României au privit acest incident ca pe o acțiune teroristă inițiată și sprijinită de Uniunea Sovietică, care încerca să destabilizeze situația din țară și pregătea o incursiune a Armatei Roșii în România cu scopul de a ocupa Basarabia. Incidentul a fost o răscoală țărănească armată de inspirație bolșevică care a avut loc în împrejurimile localității Tatarbunar din Bugeac (Basarabia de Sud), care făcea pe atunci parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”
Ziarele vremii: 

  • Dimineața, 19 Septembrie 1924

  • Universul, 24 Septembrie 1924
Documentul prezentat de această dată este Manifestul comunist

Nr.8 - 25 OCTOMBRIE 1924,
ASASINAREA LUI CONSTANTIN MANCIU
- Este vorba despre cel mai mare scandal politic din istoria Iaşiului de început de secol XX: moartea prefectului Poliţiei, împuşcat tocmai de victima lui,  Corneliu Codreanu, care se afla în legitimă apărare, după ce Manciu îl agresase fizic şi verbal şi-l ameninţase cu arestarea şi pistolul, pe holurile Tribunalului, unde Codreanu se afla în calitate de avocat al unui student care îl dăduse  în judecată pe prefect. De altfel, Codreanu, reţinut pentru omor, a fost achitat de completul de judecată tocmai pentru că se afla în legitimă apărare.
Ziarele vremii: 
  • Dimineața, 28 Octombrie 1924
  • Viitorul, 28 Octombrie 1924
Documentul prezent în paginile publicaţiei este despre Convocarea electorală

Nr.9 - 31 DECEMBRIE 1925
PRINCIPELE CAROL RENUNȚĂ LA TRON

Conform Statutului Casei Regale din România, tronul se transmitea pe baza legii salice, respectiv, putea avea calitatea de moștenitor numai fiul cel mai vârstnic al regelui în exercițiu sau, în lipsă de descendenți, ruda cea mai apropiată de sex bărbătesc a acestuia. Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen(transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927.
Ziarele vremii: 
  • Adevĕrul, 05 Ianuarie 1926

  • Universul, 06 Ianuarie 1926
Documentul prezentat în publicaţie: Monitorul Oficial



   ianuarie, 2019   

Pagini de "istorie vie", la un secol de la făurirea României Mari
Un prim bilanţ (pozitiv) al proiectului "Centenarul Marii Uniri", ce vizează activităţile de interes public, organizate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, grupate în seria conferinţelor "Cum s-a creat România", se pare că a fost cel aşteptat în forurile superioare, iar proiectul merge mai departe, derulându-se şi pe parcursul anului 2019.
Asta în condiţiile în care multe dintre proiectele aprobate în cadrul programului derulat pentru finanţare nu şi-au atins toate obiectivele propuse, ba chiar unele dintre ele au fost vizate pentru retragerea/returnarea finanţărilor avansate.
-------------------------------------------------------
În cadrul proiectului "Centenarul Marii Uniri", una dintre activităţile de interes, organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, o constituie seria conferinţelor "Cum s-a creat România". Aceste conferinţe desfăşurate lunar, se adresează publicului larg.


Prima conferinţă, intitulată "Cum am dobândit Cadrilaterul", a fost susţinută de conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă şi s-a desfăşurat în data de 28 februarie 2018, ora 17.00, la Lapidarium, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2 bis

A doua conferinţă. Ciclul de conferinţe "Cum s-a creat România", organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, a continuat cu o nouă întâlnire a gălăţenilor cu istoria.  
       
De această dată, în parteneriat cu Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galaţi, pe 22 martie 2018, începând cu ora 14.00, la Lapidarium, profesorul dr. Costin Clit, din Huşi, a conferenţiat despre "Cum s-a unit Basarabia cu România".

A treia conferinţă. Ciclul de conferinţe "Cum s-a creat România", dedicat Centenarului Marii Uniri, a continuat în aprilie cu o nouă expunere.

Întâmplare demnă de un scenariu de film petrecută exact acum 100 de ani în urmă, avea legătură şi cu oraşul Galaţi. 
Consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, Marius Mitrof şi-a intitulat expozeul „Colonelul Boyle şi salvarea parlamentarilor români de la Odessa”.


Din ciclul de conferinte "Cum s-a creat România", dedicat Centenarului Marii UniriDirecţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, împreună cu Muzeul de Istorie "Paul Păltânea" din Galaţi, a pregătit în iunie o nouă expunere cu temă istorică, prin prezentarea evenimentelor tragice de la Turtucaia.
 
Conferinta "Turtucaia-radiografia unui soc psihologic" a fost susţinută de către conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă.
Bătălia de la Turtucaia a fost o bătălie din cursul primului război mondial între trupe române și trupe bulgare și germane. S-a desfășurat între 1 și 6 septembrie 1916 și s-a încheiat cu înfrângerea trupelor române, care apărau capul de pod Turtucaia.

Ciclul de conferinţe "Cum s-a creat România" organizate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, în parteneriat cu Muzeul de Istorie "Paul Păltânea" din Galaţi, în cadrul Centenarului Marii Uniri, a continuat în septembrie cu expunerea "Evolutii sociale si economice in Dobrogea, in timpul Primului Razboi Mondial" susţinută de către lector univ. dr. Enache Tuşa din Constanţa.




sâmbătă, decembrie 29, 2018

ZIARELE României Mari 
: de la Marea Unire la republica - o colectie unică de presa româneasca 1918-1947 ; editor: Peter McGee


Grupajul colecţiei de luna aceasta cuprinde patru publicaţii apărute la chioşcuri săptămână de săptămână şi acoperă evenimente şi momente de la începutul secolului trecut, mai puţin cunoscute azi de public:

Nr.2 - 4 AUGUST 1919,
ARMATA ROMÂNĂ INTRĂ ÎN BUDAPESTA
Ziarele vremii:
  • Gazeta Transilvaniei, 5 August 1919
  • Adevĕrul, 6 August 1919
  • Viitorul, 6 August 1919
  • Dimineața, 7 August 1919
Nr.3 - 1919-1920,
LUMEA RECUNOAŞTE ROMÂNIA MARE
Ziarele vremii:
  • Glasul Bucovinei, 14 Septembrie 1919
  • Sfatul Țării, 10 Martie 1920
  • Universul, 11 Iunie 1920
  • Viitorul, 25 Iunie 1920
Nr.4 - 8 DECEMBRIE 1920,
ATENTATUL DIN SENATUL ROMÂNIEI
Ziarele vremii:
  • Dimineața, 10 Decembrie 1920
  • Universul, 10 Decembrie 1920
  • Evenimentul, 10 Decembrie 1920
  • Evenimentul, 11 Decembrie 1920
Nr.5 - 25 OCTOMBRIE 1921,
NAŞTEREA LUI MIHAI I. ULTIMUL REGE AL ROMÂNIEI
Ziarele vremii: 
  • Dimineața, 11 Mai 1921
  • Universul, 28 Octombrie 1921



sâmbătă, decembrie 22, 2018


100 de ani de la primul război mondial (1914 – 1918)

S-au împlinit 100 de ani de când lumea a fost zguduită de prima mare Conflagraţie Mondială (1914 – 1918). Revista „Şcoala gălăţeană”a iniţiat în toamna anului 2014 serialul cu tema „100 de ani de la primul război mondial” spre evocarea acestui eveniment cu implicaţii directe şi spectaculoase în istoria poporului român. Serialul respectiv s-a întins pe 34 de episoade referitoare la momentele semnificative ale evenimentului respectiv, publicate în revistă în perioada septembrie 2014 – decembrie 2018. Articolele realizate de istorici, universitari, profesori din învăţământul preuniversitar, cercetători, militari, oameni de cultură, scriitori, artişti, medici, etc., au un consistent conţinut ştiinţific, scrise în stil publicistic, cu mesaj educativ.
Cele 34 de episoade ale serialului fac obiectul acestei culegeri dedicate împlinirii a 100 de ani de la formarea Statului Naţional Român Unitar, în 1918, culegere editată sub egida Asociaţiei Profesionale Şcoala Gălăţeană, lucrare folositoare, deopotrivă, elevilor şi studenţilor, profesorilor, tuturor celor pasionaţi şi interesaţi de istorie, volum care se doreşte a fi un instrument util în activităţile curriculare şcolare şi universitare, cât şi în manifestările educative extracurriculare. 
Alături de „Studii şi articole. Istorie. Educaţie. Cultură, vol.3-2018, culegerea „Drumul înfăptuirii Marii Uniri, se constituie într-un vibrant omagiu adus de cadrele didactice gălăţene poporului român, eroilor jertfiţi în marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pentru independenţa şi unitatea neamului românesc. Cele două lucrări reprezintă, de asemenea, un util şi eficient auxiliar didactic pentru activităţile de educaţie în care sunt angajaţi tinerii.

Prof. Ghiţă Nazare



sambata, decembrie 15, 2018     
TIMBRUL CENTENAR - Eroii invizibili din spatele frontului
Când a intrat în Marele Război, armata română nu avea o tradiţie îndelungată şi constantă a serviciilor de informaţii militare, neajuns care a contat destul de mult în campania dezastruoasă din anul 1916. Ofiţerii şi trupa nu erau pregătiţi să facă faţă războiului nevăzut, iar multe informaţii cu caracter strategic au fost divulgate din neglijenţă spionilor inamici care acţionau în România. Mult mai bine organizate erau structurile Ministerului de Interne, care au contribuit, de asemenea, la eforturile de război. În perioada 1914-1919, a funcţionat Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale, care avea în subordine Direcţiunea Siguranţei Generale şi Inspectoratul General al Poliţiilor.
     În perioada neutralităţii (1914-1916), serviciile de spionaj străine au profitat de disponibilitatea românilor de a furniza informaţii, în schimbul banilor. Însuşi Nicolae Iorga, care deţinea ziarul Neamul Românesc, s-a revoltat public faţă de această situaţie şi a scris articolul "Cum de luptăm cu spionii", publicat în iunie 1915. Cărturarul aprecia că serviciile se spionaj străine au mizat pe predispoziţia generală pentru mită, întrucât: "Nu suntem o ţară unde se poate jena cineva". Un agent austriac arestat de Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale a mărturisit că discuţii cu caracter secret se iscau în tramvaie, trenuri, localuri publice, pe stradă, în familie. Se strigau în gura mare, în faţa oricui, secrete despre armată, armament, dotării, iar spionii străini nu aveau decât să asculte şi să culeagă aceste informaţii.
     În august 1916, când România a intrat în război, Marele Stat Major a fost reorganizat pentru a face faţă noii situaţii. Pentru partea operativă a fost activat Marele Cartier General, iar pentru partea sedentară funcţiona tot Marele Stat Major. Ambele structuri aveau în componenţă birouri de informaţii, specializate în culegerea de informaţii şi supravegherea ştirilor.
Totuşi, Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale a desfăşurat acţiuni contrainformative menite să împiedice serviciile de spionaj străine să acţioneze pe teritoriul românesc, iar la nevoie, să le intoxice cu informaţii false. A înfiinţat un serviciu de culegere de informaţii în diferite localităţi din jurul României, format din agenţi permanenţi şi ficşi, cu reşedinţa în oraşele Odessa, Chişinău, Ungheni, Şumla, Timişoara, Sibiu, Cernăuţi, Belgrad, Braşov şi Rusciuk. Agenţii erau recrutaţi, în mare parte, dintre etnicii români din zonă, care erau selectaţi pe baza sentimentelor patriotice.
După retragerea în Moldova, la sfârşitul anului 1916, s-au întreprins acţiuni de consolidare în domeniul informaţiilor şi contrainformaţiilor, în sensul eficientizării. Au fost formulate proceduri clare privind modul de desfăşurare a activităţii informative şi a manipulării informaţiilor, atribuţiile personalului însărcinat cu misiuni informative, stabilirea misiunilor aviaţiei de recunoaştere şi a modului de executare a cercetării aeriene, coordonarea activităţii agenţilor secreţi etc. 
  • Pe coliţa dantelată a emisiunii filatelice, cu valoarea nominală de 28,50 lei, sunt reprezentate trei dintre personalităţile care s-au remarcat pe frontul invizibil al informaţiilor în anii Primului Război Mondial, respectiv col. Nicolae Condeescu, Ion Panaitescu şi Romulus P. Voinescu. Alături de portretele acestora, pe coliţă regăsim o maşină de scris, o cască din Primul Război Mondial şi un dispozitiv de transmisiuni în codul Morse.
Ion Panaitescu (1875-1929) - a înfiinţat şi condus Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale (1908-1919), fiind cel care a introdus în activitatea profesională compartimentarea şi conspirativitatea muncii. A gestionat culegerea de informaţii externe, anihilarea agenţilor inamici, monitorizarea surselor publice şi a întocmit analize de securitate pentru decidenţii politici. În perioada când guvernul s-a aflat la Iaşi, a fost numit şef al Secţiei Siguranţei din Marele Cartier General.


Colonelul Nicolae Condeescu (1876-1936) - a condus Biroul Informaţii din Marele Cartier General (1916-1918) şi Secţia Informaţii din Marele Stat Major (1918-1919). A conlucrat cu reprezentanţii aliaţi englezi, francezi şi ruşi pentru reorganizarea domeniului de informaţii militare, a elaborat instrucţiuni informative şi contrainformative. 
S-a preocupat de înfiinţarea unor cursuri de informaţii pentru ofiţeri şi a gestionat culegerea, analiza şi transmiterea informaţiilor care au contribuit la câştigarea bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Romulus P. Voinescu (1867-1936) - a fost delegat al Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale pe lângă Cartierul General al armatelor ruse din România, şef al Serviciului de Contrainformaţii româno-rus (noiembrie 1916 - martie 1918) şi şeful Directoratului de Interne din Basarabia (1918-1919). A acţionat cu succes în domeniul contrainformativ şi a făcut dovada unui management de calitate în fruntea structurilor pe care le-a condus.
  • Scurta informare pe baza căruia s-a realizat acest material de presă nu ar fi fost posibilă fără aportul cercetărilor făcute de prof. Corneliu Andonie, din cadrul Muzeului Militar Naţional "Ferdinand I" şi istoricului Alin Spânu. Romfilatelia mulţumeşte pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

marti, decembrie 11, 2018     
  • "România în 100 de ani.Bilanţul unui veac de istorie"
Nu demult, la editura Humanitas, a apărut o carte de istorie recentă despre România şi Centenarul care îl sărbătoreşte, avândul ca autor pe Oliver Jens Schmit, un istoric elveţian, din noua generaţie de cercetători ai arhivelor, specializat pe istoria est europeană.  
Aşa cum titrează jurnaliştii de la Adevărul, la evenimentul de lansare de la Bookfest, Gabriel Liiceanu şi autorul au vorbit despre volum, atrăgând atenţia că mulţi l-ar putea considera o "carte neagră a istoriei româneşti recente". De fapt, autorul cărţii, un istoric din afară, a încercat să ofere o imagine corectă a istoriei poporului român. 
"România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie", de Oliver Jens Schmitt (45 de ani), se află în top 5 cele mai vândute cărţi ale editurii Humanitas. Profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena, Schmitt a explicat că intenţia sa nu a fost să scrie "o carte neagră a istoriei româneşti recente", mesajul pe care încearcă să îl transmită între coperţile cărţii fiind unul pozitiv: axarea, în anul Centenarului, nu pe istorie, ci mai degrabă pe prezent

Romania in 100 de ani - Oliver Jens Schmitt: .
PREZENTARE
"Am scris aceasta carte cu simpatie si respect fata de acei oameni care, in ultima suta de ani, au incercat sa construiasca, in conditii grele, ceea ce, dupa parerea mea, merita Romania sa fie: o tara normala, nu un caz special, nici in bine, nici in rau, ci un stat de drept, democratic, in Europa. ... La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriţi acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi şi în importante instituţii ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naţionalismului izolaţionist şi al specificităţii româneşti, ci pe drumul unei normalităţi europene." (OLIVER JENS SCHMITT)


duminică, decembrie 9, 2018     

  • "Acum 100 de ani la gurile Dunării. Oameni, locuri, opere de artă"
Conferinţa face parte din proiectul "Locuri ale memoriei Marelui Război ... " Asociației Istoria Artei care a obţinut cel mai mare punctaj în gila de evaluare a proiectelor MCIN formulate și asumate de entități persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial - Sesiunea a II-a. A fost finanţat cu suma de 50000 de lei.

Asociația Istoria Artei desfășoară în perioada 29 noiembrie – 14 decembrie 2018 proiectul cultural „Locuri ale memoriei Marelui Război” dedicat Centenarului Primului Război și Marii Uniri.

„Locuri ale memoriei” este un concept apărut în ultimele decenii și care poate fi folosit, prin excelență, în raport cu evenimentele, personalitățile, monumentele și locurile legate de Primul Război Mondial și formarea României Mari.

Echipa pluridisciplinară și-a propus să cerceteze locuri din București, Ploiești și Galați în care memoria colectivă s-a cristalizat deja în jurul unor valori simbolice (de ex. Arcul de Triumf) sau care pot fi cunoscute publicului în viitor, în contextul descoperirii unor informații inedite, ca rezultat al investigației de arhivă. 

Pornind de la informații istorice putem asocia unor străzi, bulevarde, piețe, monumente, parcelări, reședințe o încărcătură intelectual-emoțională care să ne permită o mai bună înțelegere a ideii de națiune, stil arhitectural sau artistic național, patrimoniu național și să ne ajute să ne raportăm la trecutul nostru.

sâmbătă, decembrie 8, 2018     
  • "De-aș fi artist..." în An Centenar
Lansată în 2016, într-un entuziasm general, revista Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" din Galaţi s-a reinventat în acest an şi revine cu o nouă formulă accesibilă atât tinerilor cât şi profesorilor. 
De departe, imaginea grafică a publicaţiei este una deosebită. 

Vă lăsăm să admiraţi coperta revistei "De-aș fi artist..." - ediție aniversară dedicată Centenarului Marii Uniri / lucrarea elevei Lupea Miruna, clasa a XI-a B

vineri, decembrie 7, 2018
  • "O singură Românie, un singur suflet. 1918 – 2018"
Evenimentul cultural dedicat Centenarului de Muzeul de Istorie "Anton Cincu" din Tecuci, cu sprijinul Primăriei Tecuci, la care au luat parte numeroşi tineri, profesori, istorici, artişti şi alţi tecuceni, a cuprins momente în care au fost evocate secvențe, simboluri și oameni dăruiți în împlinirea unui ideal secular al românilor: Unirea!
                   Din Program: 
* prezentarea medaliei Centenarului Marii Uniri, realizată prin grija Societății Române Creștine „Dorul” cu sediul în New York, 
* lansarea volumului „Jurnal de război”, un volum "bogat" de carte care cuprinde pagini de istorie "trăită" de doi veterani argeşeni în tranşeele Marelui Război și care a generat şi o producţie video despre acele timpuri incredibil de sângeroase.
* vizionarea, în premieră, a filmului documentar care a avut ca sursă cele două jurnale de război prezentate în volum.

miercuri, decembrie 5, 2018     
Barometrul de Consum Cultural

Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: Identitate, patrimoniu și practici culturale
În acest capitol sunt valorificate datele obținute în cadrul Barometrului de Consum Cultural 2017, pentru două tematici distincte: identitate națională și Centenarul Marii Uniri.
  • Tematica identității naționale vizează preponderent o zonă atitudinal-valorică, în special modul în care respondenții își definesc subiectiv apartenența la identitatea națională și la diferitele identitățile sub-naționale.
  •  A doua tematică, cea a Centenarului Marii Uniri, abordează în principal așteptările și comportamentele de consum cultural ale respondenților cu privire la categoria specifică a evenimentelor comemorative. 
* Secțiunea a II-a din cadrul capitolului introduce principalele delimitări conceptuale utilizate în structurarea întregului demers.
* Secțiunea III este dedicată metodologiei discută modurile de operaționalizare a conceptelor și ilustrează întrebările de chestionar folosite în acest sens.
* În Secțiunea a IV-a și, respectiv, Secțiunea a V-a sunt prezentate pe larg rezultatele obținute pentru fiecare dintre cele două tematici.
* În Secțiunea a VI-a sunt trasate câteva propuneri privind strategia de comunicare publică a actorilor instituționali în raport cu evenimentele culturale dedicate Centenarului. Capitolul se încheie cu o discuție pe marginea principalelor concluzii și a implicațiilor pentru activitatea instituțiilor publice din domeniul culturii.

Concluzii: Pentru delimitarea conceptuală a identității naționale am folosit în demersul nostru o definiție multidimensională. Analizând modul în care majoritatea respondenților s-au poziționat pentru fiecare dintre dimensiunile utilizate, putem contura o serie de concluzii: 
     1. Sentimentul de apartenență la o comunitate locală, respectiv județeană este mai important decât identificarea cu nivelul național;
     2. În conturarea propriei identități, identitatea națională este considerată mai importantă comparativ cu identitatea etnică sau identitatea religioasă;
    3. În auto-definirea identității naționale, elementele specifice cetățeniei civice (de exemplu, respectarea legilor și instituțiilor României, sau cunoașterea limbii române) sunt menționate de către aceiași respondenți alături de elemente specifice cetățeniei etnice (de exemplu, apartenența la religia ortodoxă, originea românească);
   4. Cu intensități diferite, sentimentele de mândrie națională sunt prezente la majoritatea respondenților, în special în ceea ce privește performanțele obținute de sportivii români;
       5. Distribuțiile detaliate la nivelul variabilelor sociodemografice sugerează că identitatea națională se structurează relativ similar pentru multe dintre categoriile demografice analizate. Relevante în acest sens sunt distribuțiile în funcție de etnia respondenților, care reușesc să demonteze o serie de stereotipuri din spațiul public privind diferențele culturale de nesurmontat dintre etnicii români și cei maghiari sau romi.
  • Chiar dacă întrebările privind identitatea națională nu și-au propus să producă implicații directe pentru actorii instituționali din domeniul culturii, rezultatele obținute ar putea fi folosite în vederea structurării mesajelor transmise prin evenimentele culturale dedicate Centenarului Marii Uniri și elaborării unor strategii mai ample de comunicare publică privind identitatea națională. 
  • La nivel național, participarea la evenimentele comemorative este relativ scăzută, dar similară totuși participării la sărbătorile și evenimentele locale. Pentru instituțiile culturale ce organizează evenimente destinate Centenarului, mai îngrijorător ar trebui să fie faptul că peste jumătate dintre respondenți nu au o opinie despre ce înseamnă Centenarul Marii Uniri și nu au o preferință cu privire la activitățile culturale organizate cu ocazia acestui eveniment. Așadar, există o nevoie de informare a populației pe această temă, ce poate fi acoperită prin diferite acțiuni de comunicare publică și campanii de conștientizare. Instituțiile din domeniul culturii sunt percepute ca fiind principalul actor ce ar trebui să acționeze în acest sens, aproape 90% dintre respondenți susținând o implicare mai mare a instituțiilor culturale în organizarea evenimentelor comemorative
  • Respondenții care și-au exprimat totuși preferințele cu privire la tipurile de evenimente culturale ce ar trebui organizate cu ocazia Centenarului au menționat în special evenimentele cu caracter festiv (serbări, spectacole de muzică populară, concerte etc.), evenimentele comemorative (parade militare, activități de comemorare a eroilor etc.) și evenimentele cultural-educative (expoziții, dezbateri, piese de teatru etc.). 
  • Distribuțiile în funcție de variabilele socio-demografice sugerează că nu există diferențe majore între diferite segmente ale populației, atât în ceea ce privește interesul de participare la evenimentele dedicate Centenarului, cât și la nivelul preferințelor pentru tipurile specifice de evenimente ce ar trebui organizate. Tocmai de aceea datele sugerează că nu este necesară organizarea de evenimente culturale distincte pentru anumite categorii socio-demografice, ci doar adaptarea anumitor activități culturale la specificul demografic al anumitor categorii de public-țintă (avându-se în vedere în special vârsta participanților).

marţi, decembrie 4, 2018     

Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

BNR precizează că monedele din aur, argint, alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie cu caracter aniversar, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au putere circulatorie pe teritoriul României
     Aversul fiecăreia dintre monede redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripţiile în arc de cerc "ROMANIA" şi "MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA", valoarea nominală (500 LEI la moneda din aur, 10 LEI la moneda din argint, 50 BANI la monedele din alamă(pentru colecţionare şi pentru circulaţie), stema României şi anul de emisiune 2018.
     Reversul comun tuturor monedelor (din aur, din argint şi din alamă) prezintă portretele lui Ştefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş şi Iuliu Hossu, personalităţi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri; inscripţia în arc de cerc "100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE" şi data evenimentului aniversat "1 DECEMBRIE 1918".
Tirajul este de:
  • 200 monede din aur;
  • 200 monede din argint;
  • 5.000 monede din alamă de 50 bani pentru colecționare;
  • 1.000.000 monede din alamă de 50 bani pentru circulație.
Preţurile de vânzare sunt:
  • 7.615,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
  • 330,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare;
  • 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecționare.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint și a monedelor din alamă pentru colecționare, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Punerea în circulație a monedelor de circulație cu caracter aniversar, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

luni, decembrie 3, 2018     
Persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat CENTENAR 
cu dobândă de 4,5% și scadență la 2 ani
Ministerul Finanțelor Publice anunţă lansarea unei emisiuni aniversare de titluri de stat către populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia emisiune în cadrul programului TEZAUR - ediția CENTENAR.
Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani și o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
Potrivit sursei citate, titlurile vor putea fi achiziţionate în perioada 26 noiembrie - 14 decembrie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 26 noiembrie - 13 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie - 12 decembrie 2018 din mediul rural.
Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua C.N. "Poşta Română" S.A.
În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.
După încheierea perioadei de subscriere MFP va organiza o tombola pentru toţi investitorii în cadrul programului Tezaur - ediţia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectaţi vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor.
Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor.
Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către MFP şi se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română

duminica, decembrie 2, 2018     
SFINȚIREA ALTARULUI CATEDRALEI MÂNTUIRII NEAMULUI
Timbrul CENTENAR
Sfinţirea Altarului şi a Catapetesmei Catedralei Naţionale - lăcaş de cult ridicat în memoria tuturor eroilor şi martirilor români cărora le datorăm România modernă, dar şi apărarea valorilor creştine ale acestei ţări - , cu doar câteva zile înaintea sărbătoririi celor 100 de ani de la Marea Unire, la 1 Decembrie, Ziua Naţională a tuturor românilor, reprezintă momentul care a marcat în modul cel mai vizibil, emoţionant şi luminos, Anul Centenar.
În ziua sfinţirii, duminică, 25 noiembrie 2018, apoi în "zilele sfinţirii", aşa cum sunt numite zilele premergătoare sărbătoririi primului hram al Catedralei, Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), mii de credincioşi şi-au anunţat participarea la toate programele religioase legate de acest eveniment istoric spiritual al Ortodoxiei Neamului RomânescSlujba de sfinţire a altarului şi a catapetesmei noii Catedrale a avut loc în prezenţa tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cărora li s-a alăturat Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi Mitropolitul Hrisostom de Patras din Grecia, care a adus cu acest prilej, spre cinstire, Mâna Sfântului Apostol Andrei.
Ziua a început cu slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale, care a fost urmată de Sfânta Liturghie. După citirea Sfintei Evanghelii, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, a rostit omilia (explicarea, pe înţelesul tuturor, a pasajelor Noului Testament), iar la sfârşitul Sfintei Liturghii Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulţumire şi binecuvântare. Începând cu ora 18.00 a fost programată oficierea slujbei Privegherii închinată Sfântului Apostol Andrei.
Un eveniment foarte important îl constituie sărbătorirea primului hram al noii Catedrale, în data de 30 noiembrie 2018, ziua Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Sfânta Liturghie din această zi va fi oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 

"Împlinirea unui ideal al românilor, vechi de peste 130 de ani", după cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adică ridicarea Catedralei (promulgată de Regele Carol I drept Biserică Catedrală Naţională sau Patriarhală şi considerată de Regele Ferdinand I drept "simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam") devine, pe măsură ce ne apropiesm de finalizare, un timp de puternică manifestare a spiritualităţii credinţei neamului, păstrătoare de istorie şi iubire de ţară.

  • Zilele de sfinţire a Catedralei Naţionale închinate Sfântului Apostol Andrei şi Eroilor români din toate timpurile vor rămâne în memorie şi conştiinţă prin amploare şi însemnătate, un eveniment de prim rang cu multe manifestări duhovniceşti, liturgice şi culturale, al căror punct culminant îl va reprezenta pelerinajul credincioşilor la moaştele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.


sâmbătă, decembrie 1, 2018     

1 decembrie la CENTENAR

Scurt istoric: 
1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, în aceste zile, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie-4 decembrie 1918. Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă. Adunarea Naţională de la Alba Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. 
La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Goldiş a citit rezoluţia Unirii:
 "Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre
Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.
Abia peste câteva zeci de ani ziua de 1 decembrie devenea, cum altfel, tot după un moment zbuciumat din istoria modernă a României, cu adevărat Zi aniversară.

 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 

  • România a mai avut două zile naţionale de sărbătorit în trecut
   Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, după ce Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa Adunării Reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.
   După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. Astfel, ziua de 23 august a fost adoptată drept ziuna naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
   Abia în 1990,  pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureş din martie 1990 şi a mineriadei din 13-15 iunie, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională şi a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare naţională.

 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 

  • "Uniţi români de pretutindeni, uniţi sub Centenar", sub un cer plin de baloane tricolore
Cu ocazia aniversării Zilei Naţionale, sute de gânduri, speranţe şi dorinţe s-au înălţat spre cer de 1 Decembrie către copii românii de pretutindeni, dintr-un colţ de Românie. Cei care au urat într-un mod original La Mulţi Ani au fost elevii Şcolii Gimnaziale 28 din Galaţi care, împreună cu profesorii şi învăţătorii lor şi-au arătat dragostea faţă de România şi de românii de pretutindeni de Ziua Naţională eliberând sute de baloane tricolore. 
"Este o activitate dedicată zilei României, dedicată românilor de pretutindeni, numită "Uniţi români de pretutindeni, uniţi sub Centenar"- prof. Nineta Bărbătescu, coordonator proiect.
Copii au intonat intonat imnul României şi apoi au înălţat baloanele în culorile tricolorului spre cer.
"Copii şcolii noastre au înălţat un gând copiilor de pretutindeni, români, care la activitatea dedicată Centenarului nu pot fi acasă, alături de colegii lor, fiind nevoiţi să meargă la părinţii care lucrează în alte ţări" - prof. Mioara Carp, coordonator proiect 
Activitatea care s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială nr. 28 din Galaţi face parte din proiectul Open Europe, Open Hearts, finanţat prin programul european Erasmus +


 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 

  • PROIECTELE CENTENARULUI, interactiv!
Astfel, numai la nivelul Regiunii Sud-Est sunt pregatite 50 de proiecte in curs de desfasurare in 2018. 
Harta Interactivă a Centenarului a fost postata pe site-ul Ministerului Culturii si cuprinde proiectele ce se desfăşoară şi se vor desfăşura pe teritoriul României cu ocazia Aniversării Centenarului Marii Uniri sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, dar şi alte informaţii utile în legătură cu Aniversarea Centenarului Marii Uniri. Totodată, in Galeria Centenar se regaseste si o scurtă descriere a proiectelor, fotografii şi video realizate în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului şi încărcate de echipa MCIN pe site-ul mai sus amintit.
Judeţul Galaţi "stă bine" şi de această dată, fiind mai harnic în realizarea şi depunerea proiectelor. Pentru nu mai puţin de 14 proiecte şi-a adjudecat finanţarea Galaţiul, fiind de departe pe primul loc, la nivel regional. Patru dintre proiecte se vor desfăşura în municipiul Tecuci. O singură comună - Oancea - a reuşit să aibă două proiecte eligibile. Alte două proiecte depuse şi admise au fost pentru  Inspectoratul de Jandarmi Judetean Galati "Dunarea de Jos". De asemenea, Directia Judeteana pentru Cultura Galati a marcat momentul cu alte două proiecte câştigătoare. Consiliul Judeţean Galaţi este partener alături de Muzeul de Istorie "Paul Paltanea" Galati şi Inspectoratul scolar Judetean Galati în alte două proiecte. Iar Primăria Galaţi a câştigat un proiect iar în alte două proiecte este partener.

 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 

  • 1 Decembrie 2018 – 1918: CENTENARUL Marii Uniri în ... Social Media
Motorul de căutare Google şi canalul Facebook sau Youtube au marcat momentul cu iniţiative inedite şi pline de culoare pentru utilizatori – au făcut logo-uri speciale.
Astfel, motorul de căutare Google şi-a schimbat logo-ul pentru ziua de astăzi, atât pe pagina principală cât şi pe paginile de căutări. Google a înlocuit cele două litere de „oo” din numele său cu steagul României, iar pe pagina principală logo-ul companiei este direcţionat către toate rezultate unei căutări având cuvintele cheie „Centenarul Marii Uniri„.
Şi cea mai folosită şi răspândită reţea de socializare din România, Facebook, a făcut modificări de Ziua Naţională. Pentru a personaliza fotografiile de profil, Facebook a creat nu mai puţin de 6 rame speciale, fie doar cu tricolorul, fie cu mesaje precum „La mulţi ani, România!"; „Ziua Naţională a României", „100 Marea Unire".

 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 1 DECEMBRIE 2018 * 


vineri, noiembrie 30, 2018

  • Expoziție "GALAȚIUL ÎN 100 DE ANI"
  

joi, noiembrie 29, 2018

Expoziţia de basoreliefuri „De la Burebista la Ferdinand Întregitorul”
Ideea realizării acestor basoreliefuri a aparținut lui Didel Bădărău, președintele Asociației Frontiera Gălățeană, care a reușit să adune la un loc mai mulți artiști plastici care au contribuit la crearea lor. 
Majoritatea matrițelor au fost construite de artistul plastic Mugur Vrînceanu, şeful catedrei de arte din cadrul Liceului de artă "Dimitrie Cuclin" Galați. De asemenea, artistul plastic Adrian Vădeanu a realizat basorelieful lui Avram Iancu, iar Nour Gheorghe și Aurelian Niculescu au turnat şi decorat cea mai mare parte din basoreliefurile prezente în expoziție. 
Expoziția de basoreliefuri istorice „De la Burebista la Ferdinand Întregitorul” va rămâne deschisă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe 20 ianuarie 2019. 
Reprezentanții Asociației Frontiera Gălățeană țin să mulțumească tuturor celor care au făcut posibilă realizarea exponatelor din cadrul expoziției: Liceul de artă "Dimitrie Cuclin" Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Asociația "Galați, orașul meu", Poliția Locală Galați, Școala Gimnazială nr.26 Galați, Școala Gimnazială nr.7 Galați, TV Galați-Brăila, Primăria Comunei Oancea, Primăria Comunei Slobozia Conachi și Asociația Cadrelor Militare în Rezerva și în Retragere S.R.I.


miercuri, noiembrie 28, 2018     

Finanţări de CENTENAR, pentru proiectele organizaţiilor neguvernamentale 
Un număr TOTAL de 86 de proiecte au fost depuse spre finanţare, iar în urma selecţiei şi evaluării făcute de o comisie constituită din 11 specialişti şi experţi din domeniul culturii, a rezultat un total de 34 proiecte eligibile, în valoare de 5.409.512 lei. Totodată, un număr total de 53 de proiecte depuse de către persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial au fost declarate neeligibile şi respinse pentru: neconformitate administrativă (35 proiecte), neeligibilitate tematică (5 proiecte), punctaj sub minim (9 proiecte) şi care au primit finanţare în prima sesiune (4 proiecte). În total, în cele două sesiuni organizate, 69 de proiecte au fost admise din prima etapă, iar alte 51 de proiecte au fost aprobate pentru finanţare, după clarificări şi reevaluare. Un ONG din Galaţi are un proiect câştigător. Printre proiectele aprobate după reevaluare şi o serie de clarificări, este şi cel al Fundaţiei Culturale Andreiana Juventus din Galaţi, care va primi suma de 200 000 lei pentru organizarea Galei Centenarului Galaţi - 2018. Proiectul va cuprinde mai multe manifestări care converg către evenimentul principal, seara de Gală care va fi organizată pe 2 decembrie la Universitatea Dunărea de Jos.. O pânză de 100 de metri lungime, pe care sunt pictate de către copii portretele a 100 de eroi ai neamului, va fi expusă în cadrul evenimentului festiv. De asemenea, participanţii vor putea viziona şi expoziţia de fotografii şi documente istorice - "România la ceas aniversar - 100 de ani de istorie românească" - realizată cu sprijinul Bibliotecii V.A.Urechia şi Muzeului de Istorie "Paul Păltânea". Cu această ocazie va fi înmânată invitaţilor o carte de colecţie care va cuprinde portrete ale unor personalităţi istorice şi culturale de anvergură. Un concert de muzică clasică, susţinut de către Filarmonica Chişinău, va asigura ambientul evenimentului special, iar la final vor fi acordate 100 de medalii aniversare dedicate Centenarului Marii Uniri.

marti, noiembrie 27, 2018



Timbrul CENTENAR - GENERALUL BERTHELOT, PE FRONTUL ROMÂNESC
 
Emisiunea este alcătuită din două timbre, câte unul pentru fiecare țară. Pe timbrul României, cu valoarea nominală de 5 lei, este reprodusă o fotografie de front, în care generalul Berthelot decorează un grup de ofițeri români, la Onești. Pe timbrul Franței, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este ilustrat un portret al lui Henri Mathias Berthelot, având pe fundal schița conacului din jud. Hunedoara care a aparținut generalului. Emisiunea filatelică dedicată generalului Berthelot deschide Sezonul cultural România-Franța (27 noiembrie 2018 – 14 iulie 2019).

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franţa - d. 29 ianuarie 1931) 
A fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost şef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareşalul Joseph Joffre.

În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detaşat în România, ca şef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României. În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român , a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Luni, noiembrie 26, 2018
  • VOLTAJ - 100 de ANI
Artiştii români se mobilizează pentru cea mai importantă sărbătoare a României 
După ce au strâns versurile propuse prin intermediul rețelelor sociale, membrii Voltaj prezintă, înaintea zilei de 1 Decembrie, piesa care unește toată România într-un singur glas. O piesă încărcată de emoții și de gândurile românilor din toate colțurile țării și ale lumii. Piesa se va auzi în varianta live și în Alba Iulia, vineri, fiind completată de cel mai de suflet flashmob realizat de trupă şi fani, la mijlocul acestei luni.
 
Pe 30 noiembrie, la Alba Iulia, Europa FM, Primăria Municipiului Alba Iulia și Voltaj invită românii să ia parte la cel mai de suflet flashmob din ultima sută de ani! 
"Ne vedem în orașul Marii Uniri să punem în mișcare cea mai frumoasă coregrafie cu ocazia Centenarului! Tonul va fi dat de VOLTAJ și cea mai potrivită piesă pentru a uni românii în ajun de 1 Decembrie - ”Din toată inima”. Entuziasmul și voința sunt cele ce contează! Pe 30 noiembrie și 1 decembrie vă așteptăm la Alba Iulia să arătăm lumii întregi că știm să fim uniți și dupa prima suta de ani! Din toata inima, pentru România!"

  • UNIFORME MILITARE DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. IPOSTAZE DE PE FRONT
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, odată cu Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Țara, se înfăptuia cel mai frumos act din istoria României – MAREA UNIRE, după ce anterior, procesul fusese început de Basarabia (27 martie/9 aprilie 1918) şi continuat de Bucovina (15/28 noiembrie 1918). În fapt, MAREA UNIRE din anul 1918 încheia o luptă începută cu mult timp în urmă de strămoşii noştri, în care, toate etapele parcurse fuseseră plătite prin jertfe de sânge. Circa 300.000 de militari români, soldaţi şi ofiţeri căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă în timpul primei conflagraţii mondiale, nu au mai apucat să se bucure de înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi în parteneriat cu mai multe instituţii de profil dedică un nou proiect, o expoziţie, memoriei acelor momente de istorie unice în existenţa statului român modern fără de care nici Europa nu ar fi existat în formula actuală.
Proiectul expoziţional „Uniforme militare din Primul Război Mondial. Ipostaze de pe front” este o contribuție adusă celebrării a 100 de ani de la constituirea Statului Național Unitar Român de la 1 Decembrie 1918.

Expoziţia cuprinde trei părţi: 
  • În primul modul sunt expuse uniforme ale armatelor care au declanşat în anul 1914, Marele Război: germană, austro-ungară, rusă, engleză, franceză; armata română a intrat în război în anul 1916.                                                                                                                                        
  • Al doilea modul ilustrează ipostazele în care poate fi regăsită uniforma purtată de soldaţi şi nu numai, pe front sau în spatele frontului: Marele Cartier General, punct de observaţie, atacul, în tranşee, popota, punct de prim ajutor pe front, apărarea oraşului Galaţi.                                    
  • Al treilea modul prezintă bunuri care aduc omagiu celor care au apărat pamântul strămoşesc: uniforme militare, medalii şi decoraţii, arme, cărţi dedicate Primului Război Mondial etc. (muzeograf dr. Maria Magdalena Tuluș)                                                                                         
Desăvârşirea României Mari, realizată printr-o „simţire a conştiinţei naţionale” a încununat năzuinţele de veacuri ale românilor de a trăi într-un singur stat.


sâmbătă, noiembrie 24, 2018

ZIARELE României Mari 
: de la Marea Unire la republica - o colectie unica de presa româneasca 1918-1947 ; editor: Peter McGee

Sub titlul "1 decembrie 1918. SE NAŞTE O ŢARĂ", săptămâna aceasta a apărut primul număr din colecţia ziarelor de arhivă, dedicată Centenarului. Între paginile publicaţiei găsim prima pagină din Ziarele:

  • Gazeta Bucureştilor, 12 Aprilie 1918
  • Epoca, 19 Noiembrie 1918
  • Evenimentul, 17 Noiembrie 1918
  • Evenimentul, 27 Noiembrie 1918
  • Unirea, 1 Decembrie 1918
  • Unirea, 3 Decembrie 1918
  • Unirea, 4 Decembrie 1918
Unul dintre documentele prezentate în acest prim număr este 
Rezoluţiunea de la Alba Iulia


miercuri, noiembrie 21, 2018

  • O piesă de teatru, pentru 100 de ani - „Ziditori ai Marii Uniri”
Omagiu adus jertfelniciei celor care au luptat pentru împlinirea idealului de veacuri a poporului român: unirea întru una, , sfântă și binecuvântată Românie.
Pornind de la scenariul piesei „Memorandiștii”, scrisă de dramaturgul Dan Tărchilă in urma cu 50 de ani, regizorul Marian Ciripan a realizat o versiune inedită sub titlul „Ziditori ai Marii Uniri”, cu tema legată de Anul Centenar, versiune pusă recent în scenă și la București. Piesa se vrea un omagiu adus jertfelniciei celor care au luptat pentru împlinirea idealului de veacuri a poporului român: unirea întru una, sfântă și binecuvântată Românie.
Apar în scenă chipurile-simbol ale societății transilvane de la începutul secolului trecut. Ele poartă nume neutre pentru a nu greși față de cei peste 150 de preoți întemnițați din ordinul guvernului maghiar și a peste 200 de slujitori ortodocși și greco-catolici ai altarelor care au primit domiciliul forțat în localitatea maghiară Sopron.
Piesa se vrea un omagiu adus jertfelniciei celor care au luptat pentru împlinirea idealului de veacuri a poporului român: unirea întru una, sfântă și binecuvântată Românie.
Populație majoritară, dar lipsită de vreun drept pe pământul strămoșesc, românii ardeleni cer libertate și unire cu frații lor de peste munți. Inculpat pentru singura vină că este român, părintele Ioan știe pentru ce suferă. El reușește din închisoare să îi convingă pe toți cei care-i calcă pragul că ideile nu pot fi oprite de ziduri, oricât de groase ar fi acestea. Astfel, preotul Ioan devine cel care întreține speranța unirii, refuzând eliberarea propusă de guvernul maghiar.
Piesa de teatru ridică întrebarea: cine va învinge până la urmă, adevărul sau forța? Nu îi va fi greu adevărului să reziste forței? Istoria Transilvaniei, la 100 de ani de la evenimentul care i-a schimbat destinul, ne spune că adevărul a biruit și Unirea s-a înfăptuit. 
Am realizat acest spectacol, «Ziditori ai Marii Uniri», din credința sinceră că Biserica Română, atât cea Ortodoxă, cât și Greco-Catolică, a avut un rol de­terminant în făurirea acestui ideal de veacuri a poporului român. Continuăm cu această re­pre­zentație proiectul nostru, care are deja o tradiție de 5 ani, „Artă și spiritualitate în dramaturgia ro­mânească”, în colaborare și strânsă legătură cu Biserica Ortodoxă Română. Compania de teatru Civic Art din București a simțit ca o datorie cinstirea memoriei preoțimii ortodoxe române ardelene și sacrificiul ei în realizarea acestui deziderat măreț al poporului român, Marea Unire, a spus regizorul Marian Ciripan.
(adaptare dupa un material publicistic aparut in Ziarul Lumina)

marţi, noiembrie 20, 2018
  •  NAȚIUNEA ROMÂNĂ ŞI MAREA UNIRE DE LA 1 DECEMBRIE 1918
O nouă conferinţă ştiinţifică are loc la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi marţi, 20 noiembrie 2018, începând cu ora 16.00. Academicianul basarabean Alexandrina CERNOV va susţine comunicarea cu o temă dedicată Centenarului Marii Uniri.
Conferința face parte din proiectul cultural „Uniforme militare din Primul Război Mondial”, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
* * * * *
Alexandrina Cernov (n. 24 noiembrie 1943, Hotin, România, astăzi în regiunea Cernăuți, Ucraina) este critic și istoric literar, profesor la Universitatea din Cernăuți, membru de onoare al Academiei Române (din 1992). Este membru fondator al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, membru fondator și director executiv al Editurii „Alexandru cel Bun” și redactor-șef la revista trimestrială de istorie și cultură Glasul Bucovinei.


Luni, noiembrie 19, 2018

Concursul şcolar dedicat Centenarului Marii Uniri a umplut sala de la "Leonard"

Pentru fiecare dintre cele patru secţiuni au fost decernate premii pentru locul I, locul II, locul III şi menţiune. Iar la final, au fost acordate cinci premii speciale şi Trofeul "România Mea". 
Îi felicit pe toţi pentru că ne-au arătat cât este de frumoasă arta populară românească. Le mulţumesc profesorilor şi părinţilor pentru efortul depus la organizarea acestui spectacol-concurs”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
De asemenea, au fost acordate premii de participare pentru fiecare copil. În foaierul Teatrului Muzical “Nae Leonard” au fost organizate expozitii de gastronomie, olărit şi produse tradiţionale.
Alături de Consiliul Judeţean Galaţi, partener principal în proiect a fost Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi.
Pentru noi a fost o mare bucurie să fim parteneri la acest eveniment de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare din judeţul Galaţi. În Anul Centenarului Marii Unirii, sute de copii din tot judeţul ne-au oferit un spectacol impresionant despre portul şi cântecul popular românesc, despre meşteşugurile de altădată ale neamului românesc sau despre reţetele tradiţionale şi gustoase ale bunicilor noştri”, a mai declarat Costel Fotea.

sâmbătă, noiembrie 17, 2018

"România mea"- concurs şcolar dedicat  Centenarului Marii Uniri

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi organizează luni, 19 noiembrie, de la ora 13,00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă, un spectacol-concurs intitulat "România mea", la care vor participa elevi din tot judeţul Galaţi. Evenimentul este derulat sub semnul Centenarului Marii Uniri, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţului.
Vor participa peste 300 de elevi din judeţul Galaţi, care vor concura în cadrul a patru secţiuni: 
  • 100 de cântece şi jocuri româneşti; 
  • 100 de locuri, oameni şi fapte româneşti; 
  • 100 de tradiţii culinare; 
  • 100 de tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri româneşti. 
Consiliul Judeţean Galaţi va acorda premii în valoare de 40.000 de lei.

vineri, noiembrie 16, 2018
Maratonul Marii Uniri

Campania Regimentului 11 Dorobanţi „Siret” Galaţi din anul 1916 pentru eliberarea Transilvaniei va fi recreată de doi sportivi militari printr-un maraton dedicat Marii Uniri.

Doi militari din Garnizoana Galaţi, plutonierul major Onofrei Cristian, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos” Galaţi şi fruntaşul Vlasie Alexandru, din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei” Galaţi vor alerga pe ruta: Galaţi – Independenţa – Hanu Conachi – Focşani – Râmnicu Sărat – Buzău – Valea Buzăului – Braşov – Făgăraş – Sibiu – Sebeş – Alba Iulia, în onoarea eroilor gălăţeni jertfiţi în cele două războaie mondiale. Pe traseu, echipa de maratonişti din Galaţi va înmâna mesajul dat de către Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol şi comandanţii celor două unităţi militare, către garnizoanele prin care aceştia vor avea onoare să treacă. 
La plecarea în circuit preotul Garnizoanei, Paul Zaharia, îi va binecuvânta pe cei doi sportivi inimoşi. Drapelul României, ce va fi purtat de către militari, va fi înmânat de către doi veterani de război. Maratonul se desfăşoară în perioada 17 noiembrie – 1 decembrie, iar cei doi militari vor sosi în unităţi ale Jandarmeriei Române şi vor pleca din unităţile aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.
„Maratonul Unirii ” este un proiect iniţiat de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos” Galaţi, având ca partener Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei” Galaţi şi este finanţat de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.


vineri, noiembrie 16, 2018

"Regina soldat" - fotografii document la "Dunărea de Jos"

În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2018, a avut loc la Galaţi vernisajul expoziţiei temporare "Regina soldat". Evenimentul a fost organizat de Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos în colaborare cu Asociaţia "România Culturală"şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.

La manifestarea culturală desfăşurată în "Sala paşilor pierduţi"din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" - Galaţi, a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, dar şi oameni de cultură, autorităţi locale, artişti, profesori, preoţi, precum şi numeroşi elevi şi studenţi gălăţeni.
Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat întâlnirea şi a transmis un cuvânt de aprecierea pentru aducerea la Galaţi o unei astfel de expoziţii ce se înscrie în seria manifestărilor ce marchează "Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918".

În cadrul expoziţiei pot fi văzute imagini inedite cu Suverana României - Regina Maria în diferite momente unice din istoria ţării, un simbol al altruismului, răbdării, sacrificiului şi dragostei faţă de neam.


Colecţia de fotografii o înfăţişează pe Reginei Maria participând activ la organizarea spitalelor de campanie, la îngrijirea răniţilor de pe front, precum şi la alte acţiuni caritabile menite să ridice moralul soldaţilor români, să aline suferinţa celor răniţi, a orfanilor şi văduvelor în timpul Primului Război Mondial.
Expoziţia "Regina Soldat" este un proiect AFCN, realizat de Asociaţia România Culturală (ARC) în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Statul Major General al Armatei, Muzeul Militar Naţional - Ferdinand I?, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României, Arhiva Naţională de Film, Muzeul Brăilei "Carol I", Complexul Naţional Moldova-Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" - Iaşi, Muzeul Ţării Oaşului şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 16 octombrie - 31 decembrie 2018.


miercuri, noiembrie 14, 2018

Colocviul de istorie recentă, de CENTENAR: "România 100. Memorie şi identitate naţională"

În contextul sărbătorii de Centenar, când anul acesta România aniversează 100 de ani de la Marea Unire cu provinciile istorice, şi la Galaţi se desfăşoară o pleiadă de evenimente dedicate, la care îşi dau concursul oameni, instituţii şi organizaţii care derulează proiecte ce susţin şi promovează istoria românilor, aşa cum a fost de-a lungul secolului încheiat, şi care nu conteneşte să ne surprindă în cele mai variate forme şi momente. 

  • În an Centenar, Unirea are "accente" europene

Un astfel de moment s-a petrecut la începutul acestei luni când, la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi s-a organizat Colocviul ştiinţific "România 100. Memorie şi identitate naţională", dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri. Istorici din România şi Republica Moldova au fost invitaţi să prezinte comunicări ştiinţifice şi, cu această ocazie, într-o sală plină de studenţi, profesori şi jurnalişti, au fost evocate momentele importante care au favorizat realizarea unirii provinciilor Basarabia, Bucovina şi Transilvania cu România. 
Printre cercetătorii de peste Prut , foşti politicieni de vârf orientaţi către studiul istoriei, care şi-au prezentat lucrările în faţa auditoriului, adevărate lecţii deschise de istorie recentă, s-a numărat şi istoricul Octavian Ţîcu, doctorand şi membru al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, care a suscitat interesul tuturor celor prezenţi prin noi detalii scoase la lumină în cercetarea sa "Basarabia între cele două uniri (27 martie - 27 noiembrie 1918): instituirea administraţiei româneşti şi dificultăţile reîntregirii"

La fel ca şi acum, în urmă cu o sută de ani populaţia civilă de pe ambele maluri ale Prutului nu avea încredere în politicieni şi chiar dacă era o situaţie confuză generală, pe fondul atmosferei de război, a sărăciei şi a efectelor resimţite de toţi, în contextul transformărilor geopolitice, prin dispariţia puterii imperiilor asupra teritoriilor ocupate, în Europa începeau să apară noi state mici, care îşi declarau independenţa sau încercau să supravieţuiască, într-o formă sau alta, dispariţiei de pe hartă. Basarabia, pământ românesc, de secole, era într-o astfel de situaţie. 
  • Unirea, un miracol devenit realitate
Astăzi, mulţi dintre cercetători, istorici sau specialişti în geopolitică spun că practic, a fost un miracol. Ceea ce s-a întâmplat cu Basarabia, într-un singur an, chiar dacă la apogeul sinergiilor adunate într-un secol de frământări şi transformări, ca dintr-o provincie cu populaţie majoritar analfabetă şi fără şcoli sau fără identitate românească clar exprimată, să plece o mişcare populară a tinerilor care să înfăptuiască Unirea cu România, pare să fie aproape inexplicabil multora. Dar şi evitată de a fi cercetată îndeajuns, în decursul vremurilor, de unii dintre istorici. 
Pentru prima oară la Galaţi, profesorul Octavian Ţîcu, o figură aparte printre tinerii istorici din Republica Moldova, a scos la suprafaţă, prin cercetarea sa, plecând de la prezentarea contextului existent la acea vreme, nefavorabil unui demers de unire românesc, elemente care atestă, dacă mai era nevoie, faptul că populaţia din Basarabia, prin elita sa foarte tânără, a reuşit să îşi declare într-o perioadă foarte scurtă independenţa faţă de imperiul ţarist şi a cerut Unirea provinciei cu România, la 27 martie 1918. În acelaşi timp, pentru conturarea unei identităţi româneşti în noul teritoriu, România şi-a luat în serios rolul şi s-a implicat în susţinerea celor două deziderate ale existenţei sale: limbă maternă şi conştiinţa de neam, sprijinind apariţia şcolilor şi bisericilor de limbă română şi încurajarea dascălilor şi a preoţilor români să se implice în educarea populaţiei, în mare parte, analfabetă. 
Peste ani, după destrămarea Uniunii Sovietice, o altă elită tânără din Republica Moldova susţine ideea Unirii cu România, la un secol depărtare, de această dată, într-un context la fel de complex, dar mai susţinut, pe fondul apartenenţei la valorile europene, într-o apropiată aderare la Uniunea Europeană.


marti, noiembrie 13, 2018

"100 de pasi pe Aleea Istoriei Galatene"

Asociatia de Cooperare Transfrontaliera "Euroregiunea Dunarea de Jos" a depus in luna noiembrie un proiect spre finantare oferita de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale pentru manifestari, actiuni si proiecte de aniversare a Centenarului Romaniei (1918-2018) si a Primului Razboi Mondial
Obiectivul proiectului are in vedere promovarea personalitatilor istorice marcante ale istoriei galatene prin organizarea unui flashmob cu participarea a 100 de tineri si instalarea unor busturi comemorative in zonele de interes ale orasului.
* * *
"100 de pasi pe Aleea Istoriei Galatene" are ca scop educarea tinerilor in spiritul unitatii nationale si sensibilizarea comunitatii locale cu privire la valorile istorice galatene



luni, noiembrie 12, 2018


Distincții naționale și medalii de onoare, acordate cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Sunt instituite șase distincții naționale și medalii de onoare ce vor fi acordate, în semn de recunoștință tuturor entităților ce au luat parte la făurirea unității naționale și a statului modern român sau și-au adus aportul pentru păstrarea în memorie și pentru promovarea Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarului Marii Uniri, după cum urmează:
  • Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”
     (1) Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” este o piesă de formă circulară cu diametrul de 37 mm. În partea superioară a medaliei sunt ataşate două elemente de prindere, orientate în plan vertical şi unite printr-o bară, amplasată în plan orizontal, prin care se trece panglica. Fiecare element are formă octaedrică, cu muchiile uşor bombate, redând unul dintre segmentele care compun „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi. În cele două capete, fiecare element este completat prin câte o mică sferă, având diametrul de 1 mm, înălţimea totală rezultată fiind de 10 mm. Bara care uneşte cele două elemente are 22 mm.
     (2) Pe avers, medalia are pe margine un model continuu, în formă de funie, alcătuit prin repetarea simbolului infinitului (∞), model care are lăţimea de 2 mm. Această reprezentare a funiei are relieful săpat în medalie. Suprafaţa câmpului este uşor concavă, redând în planul principal „Arcul de Triumf” din Bucureşti, puternic reliefat şi având înălţimea de 24 mm, iar în planul secund reversul însemnului Medaliei „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” (varianta care a fost bătută cu anii „1916 - 1919”), acesta din urmă redat sub forma unui relief foarte puţin profilat, relief săpat în medalie, având cele patru extremităţi pornind chiar din marginea suprafeţei câmpului. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 1 A.
   (3) Pe revers, medalia are suprafaţa câmpului plană. Partea superioară a câmpului este săpată în adâncime, având marginea de sus arcuită în paralel cu marginea medaliei, iar marginea inferioară orizontală, înălţimea maximă a părţii săpate în adâncime fiind de 11 mm; în interiorul acesteia este redat un şir de munţi deasupra cărora zboară, către stânga, o acvilă cu aripile desfăcute, redată natural, ţinând în cioc o cruce cu braţele egale şi piciorul alungit. Restul medaliei conţine inscripţia, redată prin sapare, în adâncime, cu litere majuscule, pe cinci rânduri orizontale: „CENTENARUL / RĂZBOIULUI / PENTRU / ÎNTREGIREA / NEAMULUI”; înălţimea literelor este de 3 mm. În partea inferioară a medaliei este redat, tot în adâncime, anul „2018”; înălţimea cifrelor este de 2 mm. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 1 A.
   (4) Panglica este din rips moarat, cu lățimea de 35 mm și cu înălțimea aparentă de 55 mm, având pe spate un sistem de prindere. Suprafaţa panglicii este roşie, având pe margini, de la interior către exterior, câte o bandă galbenă şi una albastră, late de câte 2 mm. Intensitatea cromatică este: albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion.
   (5) Medalia este confecționată prin presare din tombac, argintat şi patinat. 
   (6) Cutia si etuiul sunt confecţionate din înlocuitor de piele de culoare alb-bej, fiind căptuşită cu pluş alb în interior, respectiv cu mătase albă pe partea interioară a capacului. Cutia are o închizătoare metalică, precum şi, în interior, un sistem de prindere, pentru a preveni alunecarea medaliei. Pe capacul cutiei sunt imprimate, în foiţă aurie, stema României, precum şi, sub aceasta, denumirea completă a medaliei.
  • Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”
   (1) Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” este o piesă de formă circulară cu diametrul de 37 mm. În partea superioară a medaliei sunt ataşate două elemente de prindere, orientate în plan vertical şi unite printr-o bară, amplasată în plan orizontal, prin care se trece panglica. Fiecare element are formă octaedrică, cu muchiile uşor bombate, redând unul dintre segmentele care compun „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi. În cele două capete, fiecare element este completat prin câte o mică sferă, având diametrul de 1 mm, înălţimea totală rezultată fiind de 10 mm. Bara care uneşte cele două elemente are 22 mm. 
   (2) Pe avers, medalia are pe margine un model continuu, în formă de funie, alcătuit prin repetarea simbolului infinitului (∞), model care are lăţimea de 2 mm. Această reprezentare a funiei are relieful săpat în medalie. Suprafaţa câmpului este uşor concavă, redând în planul principal o torţă arzând, cu mânerul şi cupa bogat ornamentate, având înălţimea totală de 31 mm; peste torţă se înfăşoară o panglică cu capetele răsucite, având lăţimea de 3 mm, pe care sunt inscripţionate, de sus în jos, cu litere majuscule şi în adâncime, datele: „1 DECEMBRIE”, „28 NOIEMBRIE”, respectiv „27 MARTIE”; torţa şi panglica sunt puternic reliefate. În planul secund se află reversul însemnului Medaliei „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” (varianta care a fost bătută cu anii „1916-1919”), acesta din urmă redat sub forma unui relief foarte puţin profilat, relief săpat în medalie în adâncime, având cele patru extremităţi pornind chiar din marginea suprafeţei câmpului. Între braţele inferioare ale însemnului din planul secund sunt redaţi în înălţime, în plan orizontal, anii „1918” (în stânga), respectiv „2018” (în dreapta), înălţimea cifrelor fiind de 3 mm. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 2 A.

   (3) Pe revers, medalia are o margine înălţată de 2,5 mm, margine având suprafaţa plană, pe care figurează următoarele denumiri, redate de jur împrejur, cu litere majuscule şi în adâncime: în partea superioară –„ROMÂNIA”, flancată la stânga de „BASARABIA”, iar la dreapta de „BUCOVINA”; din partea dreaptă până în partea stângă – „TRANSILVANIA” / „BANAT” / „CRIŞANA” / „SĂTMAR” / „MARAMUREŞ”; denumirile „BASARABIA” / „ROMÂNIA” / „BUCOVINA” sunt încadrate prin câte o floare de colţ stilizată, iar între restul denumirilor este redat câte un punct; înălţimea literelor este de 2 mm, numele „ROMÂNIA” având spaţii mai mari între litere. Suprafaţa câmpului este uşor concavă şi punctată, înfăţişând cadrul geografic definitoriu pentru istoria poporului român, redat sub forma unui relief foarte puţin profilat, peste care este înfăţişată inscripţia, redată în înălţime, cu litere majuscule, pe trei rânduri orizontale: „CENTENARUL / MARII/ UNIRI”; înălţimea literelor este de 4 mm. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 2 A. 

   (4) Panglica este din rips moarat, cu lățimea de 35 mm și cu înălțimea aparentă de 55 mm, având pe spate un sistem de prindere. Suprafaţa panglicii este albastră, având pe margini, de la interior către exterior, câte o bandă galbenă şi una roşie, late de câte 2 mm. Intensitatea cromatică este: albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion.

   (5) Medalia este confecționată prin presare, din tombac, argintat şi patinat.

   (6) Cutia si etuiul sunt confecţionate din înlocuitor de piele de culoare alb-bej, fiind căptuşită cu pluş alb în interior, respectiv cu mătase albă pe partea interioară a capacului. Cutia are o inchizătoare metalică, precum şi, în interior, un sistem de prindere, pentru a preveni alunecarea medaliei. Pe capacul cutiei sunt imprimate, în foiţă aurie, stema României, precum şi, sub aceasta, denumirea completă a medaliei.
  • Medalia Parlamentară „România Centenară”

   (1) Medalia Parlamentară „România Centenara” este o piesă de formă circulară cu diametrul de 60 mm.
   (2) Pe avers, medalia are pe margine o bordură plană în relief, suprafaţa câmpului este uşor concavă, redând în planul principal însemnul distincţiei „Semnul Onorific Vulturul României”, însemn asociat parlamentarilor României, acest însemn fiind redat printr-o acvilă încoronată ce poartă în gheare o sabie şi un sceptru, pe pieptul acestei acvile, central, fiind plasat scutul din centrul stemei României, scut ce reprezintă provinciile istorice ce fac parte din teritoriul ţării, aceasta reprezentare urmând să fie puternic reliefată. În partea superioară, cu litere majuscule, în relief, textul „ROMÂNIA CENTENARĂ”, iar în partea inferioară vor fi trecuţi anii „1918 – 2018”. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 3 A.
   (3) Pe revers, medalia are pe margine o bordura plană în relief, suprafaţa câmpului este uşor concavă, redând în partea centrala logoul „100 ROMÂNIA”, iar în partea inferioară reprezentarea artistică a unei cununi de laur cu legătura în partea inferioară. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 3 A.
   (4) Medalia este confecționată prin presare, din tombac, patinat.
   (5) Cutia şi etuiul sunt confecţionate din înlocuitor de piele de culoare bleumarin cu dimensiunile de 125 x 125 mm. Pe perna de satin din interior este imprimată sigla Centenar, iar pe un colţ este aplicată o panglică tricolor.

  • Distincția Parlamentară „100 de ani recunoștință”;
(1) Distincţia Parlamentară „100 de ani recunoştinţă” este realizată sub forma unei plachete, de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 40 x 60 mm.

   (2) Pe avers, placheta are pe margine o bordură plană în relief, suprafaţa câmpului este uşor concavă. În partea dreaptă este redată reprezentarea grafică a zeiţei Victoria ce oferă cu ambele mâini un mănunchi format din ramuri de măslin, în semn de recunostinţă. În partea superioară este trecut numele distincţiei cu litere majuscule "100 DE ANI RECUNOŞTINŢĂ", numărul 100 făcând parte dintr-o realizare artistică care să cuprindă anii 1918 şi 2018. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 4 A.

   (3) Pe revers, placheta are pe margine o bordură plană în relief, suprafaţa câmpului este uşor concavă, redând în partea centrală o realizare artistică sub forma unui monument închinat celor care au luptat pentru înfăptuirea Marii Uniri. Acest monument este realizat prin 3 hasuri, aceste hasuri fiind reprezentarea culorilor tricolorului, din punct de vedere heraldic, dupa cum urmeaza: hasuri orizontale = albastru, suprafata punctată mărunt = galben, hasuri verticale = rosu, culorile (hasurile) fiind dispuse conform tricolorului României, de la stânga la dreapta: albastru, galben, roşu. În partea stangă a acestui monument este poziţionată stema Camerei Deputaţilor, iar în partea dreaptă stema Camerei Senatului. În partea superioară este trecut cu litere majuscule textul ROMÂNIA. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 4 B. 

   (4) Placheta este confecționată prin presare, din tombac, patinat.

   (5) Cutia pentru aceasta plachetă va fi realizată din lemn de culoarea mahonului cu dimensiunile de 110 x 160 mm. având interiorul de culoare bordo. Pe perna de satin este imprimat logo Centenar, iar pe un colţ este aplicată o panglică tricolor. Etuiul este confecţionat din înlocuitor de piele de culoare bleumarin.
  • Medalia de onoare „Loc al Războiului pentru Întregirea Neamului”
   (1) Medalia de onoare "Loc al Războiului pentru Întregirea Neamului" este realizată sub forma unui panou sau sub forma unei plachete, în functie de destinaţia unde aceasta distincţie va urma sa fie amplasată.

   (2) Pentru situaţiile în care această distincţie urmează să fie afişată la intrarea în localităţi sau în locuri publice, această distincţie se va executa sub forma unui panou de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 150 x 75 cm. Aceste panouri se vor confecționa din tabla de oţel zincată, ambutisată pe contur, protejată prin vopsire în câmp electrostatic şi acoperită cu folie reflectorizantă, pe fundal alb. Indicatorul este prevazut cu sisteme de fixare, acesta fiind fixat pe doi stâlpi de susţinere. 

   (3) Pentru situaţiile în care această distincţie urmează să fie afişată pe imobile, această distincţie se va executa sub forma unei plachete de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 50 x 25 cm. Pentru situaţiile speciale, în funcţie de locul unde vor fi amplasate aceste plachete, dimensiunea se va modifica, respectându-se proporţia 2:1 dar şi desenul din prezenta anexă. Aceste plachete se vor confecţiona din aliaj de cupru, urmând a fi aplicate pe imobile prin încastrare sau cu ajutorul unor sisteme de prindere adaptate fiecărei situaţii.

   (4) Grafica panourilor şi a plachetelor este cea din prezenta anexa. În cazul  panourilor, într-un chenar tricolor se vor încadra central, în partea superioară logoul „100 ROMÂNIA 1918-2018 SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ”, iar în partea inferioară textul „LOC AL RĂZBOIULUI PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”. În cazul plachetelor acestea vor avea o bordură exterioară înalţată plană şi se va respecta grafica prezentată anterior, cu precizarea că pentru chenarul tricolor se vor folosi 3 tipuri de hasuri, aceste hasuri fiind reprezentarea culorilor tricolorului, din punct de vedere heraldic, după cum urmează: hasuri orizontale = albastru, suprafaţa punctată mărunt = galben, hasuri verticale = roşu, culorile (hasurile) fiind dispuse conform tricolorului României şi conform graficei prezentate.

   (5)Se pot executa si plachete cu dimensiuni mai mici, de 80 x 40 mm, urmând ca aceste plachete să fie expuse în locuri de onoare, în vitrine, în muzeele locale sau săli de tradiţii. Aceste plachete se vor confecţiona prin presare, din aliaj de cupru, patinat. Cutia pentru această plachetă va fi realizată din înlocuitor de piele de culoare bleumarin cu dimensiunile de 125 x 125 mm. Pe perna de satin din interior este imprimată sigla Centenar, iar pe un colţ este aplicată o panglică tricolor.
  • Medalia de onoare „Loc al Marii Uniri”
  (1) Medalia de onoare "Loc al Marii Uniri" este realizată sub forma unui panou sau sub forma unei plachete, în funcţie de destinaţia unde această distincţie va urma să fie amplasată.

  (2) Pentru situaţiile în care această distincţie urmează să fie afişată la intrarea în localităţi sau în locuri publice, această distincţie se va executa sub forma unui panou de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 150 x 75 cm. Aceste panouri se vor confecționa din tabla de oţel zincată, ambutisată pe contur, protejata prin vopsire în câmp electrostatic şi acoperită cu folie reflectorizantă, pe fundal alb. Indicatorul este prevăzut cu sisteme de fixare, acesta fiind fixat pe doi stâlpi de susţinere.

  (3) Pentru situaţiile în care această distincţie urmează să fie afişată pe imobile, această distincţie se va executa sub forma unei plachete de formă dreptunghiulara cu dimensiunile 50 x 25 cm. Pentru situaţiile speciale, în funcţie de locul unde vor fi amplasate aceste plachete, dimensiunea se va modifica, respectându-se proporţia 2:1 dar şi desenul din prezenta anexă. Aceste plachete se vor confecţiona din aliaj de cupru, urmând a fi aplicate pe imobile prin încastrare sau cu ajutorul unor sisteme de prindere adaptate fiecărei situaţii.

   (4) Grafica panourilor şi a plachetelor este cea din prezenta anexă. În cazul panourilor, într-un chenar tricolor se vor încadra central, în partea superioara logoul „100 ROMÂNIA 1918-2018 SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ”, iar in partea inferioara textul "LOC AL MARII UNIRI". În cazul plachetelor acestea vor avea o bordură exterioară înalţată, plană şi se va respecta grafica prezentată anterior, cu precizarea că pentru chenarul tricolor se vor folosi 3 tipuri de hasuri, aceste hasuri fiind reprezentarea culorilor tricolorului, din punct de vedere heraldic, dupa cum urmeaza: hasuri orizontale = albastru, suprafaţa punctată mărunt = galben, hasuri verticale = roşu, culorile (hasurile) fiind dispuse conform tricolorului României şi conform graficei prezentate.

   (4) Se pot executa şi plachete cu dimensiuni mai mici, de 80 x 40 mm, urmând ca aceste plachete să fie expuse în locuri de onoare, în vitrine, în muzeele locale sau săli de tradiţii. Aceste plachete se vor confecţiona prin presare, din aliaj de cupru, patinat. Cutia pentru această plachetă va fi realizată din înlocuitor de piele de culoare bleumarin cu dimensiunile de 125 x 125 mm. Pe perna de satin din interior este imprimată sigla Centenar, iar pe un colţ este aplicată o panglică tricolor.

vineri, noiembrie 09, 2018

Gala 100 – Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România

Printre proiectele implementate de către Consiliul Județean Tulcea se numără și „Gala 100 – Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România“. 
Proiectul vizează, odată cu cinstirea înaintașilor, aducerea de mulțumiri unor personalități marcante pentru județul Tulcea, pentru întreaga activitate în folosul comunității locale, pentru dăruirea de care au dat dovadă, pentru implicarea în problemele județului. Astfel 100 de personalități din domenii ca educație, sănătate, cultură, cercetare, artă, administrație etc. vor primi plachete aniversare, personalizate pentru Centenar. De asemenea, vor fi premiați veteranii de război din județul Tulcea.
În colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea, în prima zi a Galei 100 va avea loc o lansare de carte „140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România/Studii istorice” și festivitatea de premiere a Concursului de studii istorice pe tema unirii Dobrogei cu România – 14 Noiembrie 1878
Scopul acestui concurs a fost introducerea în circuitul științific și al opiniei publice a unei ample, diverse și avizate prezentări privind evenimentul de la 14 Noiembrie 1878 și a semnificațiilor sale, precum și promovarea la nivel național și internațional a problematicii respective. Concursul s-a adresat istoricilor și oamenilor de cultură preocupați de istoria Dobrogei, indiferent de vârstă și instituția universitară sau de specialitatea în care activează. 
În cadrul celor două zile ale galei, vor avea loc și momente artistice susținute de invitați speciali: 
naistul Nicolae Voiculeț, mezzosoprana Maria Cernat, tenorul Mădălin Băldău, pianista Andrada Ștefan, balerinii Petronela Olimpia Iordache și Ștefan Cristea Gheorghiu, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța, precum și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța.

miercuri, noiembrie 07, 2018

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, la Galati - proiect multimedia de CENTENAR

12 sintetizatoare, 11 instrumente cu corzi, 5 orgi și un set de 30 de unități de percuție reprezintă matematica unui altfel de show - 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA !
  • Transmisia video stream a show-ului este realizată cu 11 camere, 54 de unități de ecran LED ULTRA HD, toate acestea sub bagheta lui Dragoș Burlacu cel care a realizat transmisiile festivalurilor de la Brezoi, Tg Mureș și Panorama Ghelari.
  • Luminile și efectele sunt realizate de către Tzetze, designer-ul român al legendarelor formații ”Compact”, ”Roșu și Negru” și actualmente al lui Richard Clayderman
  • Sunet surround (11 canale) este realizat de către multipremiatul chitarist ardelean Rareș Totu
  • Producția este semnată de către Dan Paraschivescu, un guru al echipamentelor vintage de scenă din România.
În cadrul show-ului va fi prezentată și oferită publicului galatean antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București, imprimată, în septembrie 2018, în 1000 de exemplare (prima ediţie!), din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru sec de Mihai Zgondoiu.
10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA este un program de educaţie culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă: Poezia și Blues‑ul contemporan
Au fost invitați în antologia centenară 10 poeți (5 poeteRita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poețiDan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografii literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. 
Selecționer: Dan Mircea Cipariu, președintele Asociației Euro CulturArt. Antologia centenară este însoțită de un trialog de poezie 10x10 semnat de Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu.
   * Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Timișoara și AgențiadeCarte.ro.
   * Parteneri Galați: Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”
   * Partener al turneului: Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor.

Intrarea este liberă!

Luni, noiembrie 05, 2018

Centenarul Filmului Românesc ajunge la Galați
Invitat special: actrița Micaela Caracaș
Filmele De ce eu? și Singurătatea florilor vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați
 Centenarul Filmului Românesc include municipiul Galați pe harta celor 100 de evenimente dedicate filmului românesc. În zilele de 10 și 11 noiembrie 2018, caravana ajunge la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați, cu trei proiecții speciale și invitați din cinematografia românească:
  • sâmbătă, 10 noiembrie, ora 17.00: documentarul AGERPRES: Marea Unire: România, la 100 de ani;
  • sâmbătă, 10 noiembrie, ora 19.00: Singurătatea florilor, regia: Mihai Constantinescu, invitată specială: actrița Micaela Caracaș;
  • duminică, 11 noiembrie, ora 18.00: De ce eu?, regia: Tudor Giurgiu.
De asemenea, evenimentele aduc la Galați Expoziția Fotografică AGERPRES România: Evoluție. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie 2018, de la ora 16.30.
Evenimentele sunt prezentate de Irina-Margareta Nistor (Ambasadorul Cinematografic al Centenarului Filmului Românesc).
Centenarul Filmului Românesc la Galați este susținut de Primăria Municipiului Galați. Partener de organizare: Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați.

DESPRE INVITAT
Micaela Caracaș
Actriță de teatru și film, Micaela Caracaș evită să fie văzută mai mult decât pe scenă, fiind una dintre cele mai discrete apariții. Născută la mijloc de august, în anul 1953, actrița și-a dedicat viața scenei, filmului și unei căsnicii frumoase și ferite de ochii lumii.
Cunoscută ca soția lui Socrate din Liceenii, Micaela Caracaș a închegat, de-a lungul carierei sale, o filmografie în care apare și transpare indiscutabilul talent actoricesc, care a făcut-o cu adevărat cunoscută. Printre filmele cele mai apreciate ale actriței trebuie să fie menționate Singurătatea florilor, Din nou împreună, Audiența și alte pelicule cinematografice importante.
Actrița susține cultura și identitatea națională, sprijină promovarea filmului românesc.
DESPRE FILME

Singurătatea Florilor (1975)
Regizor: Mihai Constantinescu, Durată: 80 minute, Gen: Dramă, Rating: Audiență generală
Distribuție: Radu Beligan, Toma Caragiu, Micaela Caracaș, Valeria Gagialov, Gheorghe Visu, George Constantin, Colea Răutu, Adina Popescu, Coca Andronescu, Constantin Florescu.
Un film psihologic foarte bun despre relaţiile interumane, despre egoism, însingurare şi orgoliu. Astfel, un medic vanitos ce se izolase de toată lumea prin comportamentul său egoist, primeşte într-o zi un buchet de flori. Neştiind ce să facă cu florile, medicul simte nevoia să se debaraseze de cadoul nedorit şi îşi vizitează toate cunoştinţele, dar toţi îi reproşează lipsa bucuriei de a trăi printre oameni şi refuză să primească cadoul oferit fără nicio plăcere.
Călătoria doctorului cu buchetul de flori primit de la o necunoscută se transformă în cursul filmului într-o analiză a propriei vieţi ratate şi a necesităţii de a deveni un alt om.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=NfE_PdRGoX0

De ce eu? (2015)
Regizor: Tudor Giurgiu, Durată: 125 minute, Gen: Crimă, Dramă, Thriller, Rating: Acordul părinților pentru copii sub 12 ani
Distribuție: Emilian Oprea, Sore Mihalache, Andi Văsluianu, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Olga Delia Mateescu, Virgil Ogășanu, George Remes.
De ce eu? este un film de ficțiune inspirat de fapte reale. Filmul spune povestea unui tânăr procuror care anchetează un caz de corupție, dar după o scurtă perioadă, vestea sinuciderii lui bulversează toată țara. Această tragedie a fost pusă pe seama presiunilor politice, survenite în urma anchetelor pe care le coordona, dar adevărul a fost dezvăluit doar în mici unități de măsură.
Un film complex și cutremurător, care scoate la lumină partea întunecată a lucrurilor. O poveste care trezește niște revelații dureroase și neașteptate.
Premii
  • 9 nominalizări la Gopo 2015
Trailer: https://www.cinemagia.ro/trailer/de-ce-eu-11171/
DOCUMENTARUL AGERPRES „Marea Unire: ROMÂNIA, LA 100 DE ANI” VA FI PROIECTAT la Galați
Co-organizator al evenimentului – AGERPRES - va prezenta în deschiderea evenimentelor, documentarul dedicat Centenarului României, Marea Unire: România la 100 de ani. Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor. Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.
Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei. Documentarul Marea Unire - România, la 100 de ani este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alex Vintilescu.
Intrarea la proiecții este gratuită, în limita locurilor disponibile.

DESPRE GALAȚI
Încă din secolul al XVII-lea Galați este pomenit de cărturarul Dimitrie Cantemir drept „cel mai vestit târg de negoț de pe toată Dunărea”. Între secolele XVIII şi XIX, perioadele de înflorire au alternat cum perioadele de declin cauzate de războaiele ruso-turce.
După războiul din Crimeea (1853-1856) se înfiinţează la Galaţi Comisia Europeană a Dunării, menită să asigure siguranţa unui comerţ liber, iar odată cu acordarea statutului de „porto-franco”, zona va cunoaşte o creştere economică şi demografică fără precedent.
Revoluţia de la 1848 şi Unirea din 1859 au avut reprezentarea spirituală în rândurile revoluţionarilor gălăţeni. La conacul patriotului român Costache Negri, din comuna cu acelaşi nume, se reuneau la mijlocul secolului trecut personalităţi ale vieţii politice şi culturale ale vremii - Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza. V. Alecsandri, N. Bălcescu.

DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC

Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.
Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).
Despre ARTIS (Iași)
Din dragoste pentru film și din pasiune pentru organizarea de evenimente, s-a conturat, în anul 2016, Asociația ARTIS. Echipa este alcătuită din membri alumni ai Asociației Studenților Jurnaliști (ASJ), împreună cu care organizează, de 9 ani, festivalul Serile Filmului Românesc.
Anul acesta, pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, ARTIS a inițiat un nou proiect, produs și organizat de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociația Obștească MIA: Centenarul Filmului Românesc. Co-organizator al proiectului este Agenția Națională de Presă AGERPRES.
Despre Asociația Obștească MIA (Chișinău)
        AO „MIA” este o asociație non-profit, creată cu scopul de a stimula producția independentă de film și TV, de a promova cultura audiovizuală și de a educa consumatorul prin intermediului imaginilor în mișcare.
Fondată în anul 2000,  „MIA” a realizat diverse proiecte – de la producții video, TV și film la campanii sociale de amploare, de la training-uri, seminare și instruiri la evenimente de impact național.

Proiect desfășurat și finanțat în cadrul programului Centenar al Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iași
Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului  Audiovizual Informațional) din Chișinău
Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES
PARTENERI
În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști
Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român
PARTENERI MEDIA
●    Partener media principal: AGERPRES
●    Frecvența de încredere: Radio România Cultural
●    Televiziunile Centenarului: Antena 3, TVR IAȘI
●    Parteneri media naționali: Europa FM, SMART FM, Cinefan, miscareaderezistenta.ro, România Liberă, AARC.ro, Filmsi.ro, movienews.ro, Cooperativa urbană, Flacăra, fundația culturală magazin istoric
●    Partener media regional: VIVA FM
●    Parteneri media locali: Viva FM Iași, Zile și Nopți Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Ziarul de Iași, Iași FUN, Radio Iași, Iași TV LIFE, Suplimentul de Cultură
●    Lobby blog: Cineamator, Cinemil, cefilmevad.ro, piratulcinefil.wordpress.com, filme-carti.ro, raluka-fă-teauzit.blogspot.com, semnebune.ro
●    Parteneri media Republica Moldova: Radio Chișinău, TVR Moldova, Diez.md
●    Monitorizat de: zelist.ro
●    Ne mișcă cei de la: ZigZag prin România
ON-LINE
Site: 100filme.ro


joi, noiembrie 1, 2018


Colocviul științific „România 100. Memorie și identitate națională”


Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din strada Domnească nr. 111, Corp AS, sala AS 004
Au fost prezentate comunicările ştiinţifice ale istoricilor din România și Republica Moldova și au fost evocate momentele importante care au favorizat realizarea unirii provinciilor Basarabia, Bucovina și Transilvania cu România.



PROGRAMUL comunicarilor:

  • Dr. Ion NEGREI
Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova
Declaraţia de Unire a Republicii Democratice Moldoveneşti cu România, 27 martie 1918
  • Dr. Octavian ŢÎCU
Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova
Basarabia între cele două uniri (27 martie ? 27 noiembrie 1918): instituirea administraţiei româneşti şi dificultăţile reîntregirii
  • Prof. univ. dr. Ion ŞIŞCANU
Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova / Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
Abordarea Actului Unirii Basarabiei cu România în documentele oficiale sovietice, 1918-1940
  • Conf. dr. Cristian SANDACHE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
Istoricul C. A. Macartney - despre Ungaria, România, Transilvania
  • Prof. univ. dr. Arthur TULUŞ
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
Redescoperirea memorialisticii de război. Cazul jurnalelor lui Cezar Uncescu şi Mihail Văgăonescu
  • Prof. univ. dr. Constantin ARDELEANU
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
Aproape de Patrie - Nicolae Petrescu şi Marea Unire
  • Prof. univ. dr. Silviu LUPAŞCU
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
D. Ollănescu-Ascanio, Paul Morand: Expoziţia universală de la Paris (1900)
-----------------
Aşa cum ne-a obişnuit până acum, una dintre instituţiile iubite de gălăţeni, şi nu numai, pentru implicarea în propagarea şi susţinerea actului de cultură, de la înfiinţarea sa şi până în prezent, Biblioteca Judeţeană V.A.Urechia din Galaţi a reamintit public că, în acest an, în care românii aniversează CENTENARUL Marii Uniri, a pregătit o serie de proiecte dedicate omagierii momentului istoric de mare însemnătate pentru toţi românii, 1 decembrie 1918.
Din lista de evenimente şi manifestări anunţate la început de an în programul activităţilor bibliotecii amintim:
  • Proiecte
    • Centenarul României Mari – viziune, cunoaștere și promovare a istoriei de acum 100 de ani
      • Perioada: ianuarie – decembrie 2018;
      • Grup țintă: 10 – 14 ani;
      • Tematica: ore de istorie și concurs;
      • Organizator: Serviciul Relații cu Publicul - Secția pentru Copii.
    • Monarhia în România. Regii țării noastre
      • Perioada: ianuarie – decembrie 2018;
      • Grup țintă: 14 – 18 ani;
      • Tematica: prezentări de carte istorică; prezentări de costume de armată din diverse epoci; concurs;
      • Organizator: Serviciul Relații cu Publicul – Secția pentru Adulți.
  • În plan editorial
    • Revista Axis Libri – coperta a 2-a a numerelor 38-41/2018 va fi dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918, cuprinzând citate ale personalităților vremii, în legătură cu acest eveniment, sub titlul ANUL CENTENARULUI MARII UNIRI DE LA 1918;
    • Revista Anuarul științific al Bibliotecii „V.A. Urechia”, nr. 5/2018 va fi dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918;
    • Revista Buletinul Fundației Urechia, nr. 19/2018 va fi dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918;
    • Revista Asociația, nr. 1-4 /2018 va fi dedicată aniversării Centenarului Marii Uniri;
    • Editarea şi lansarea unei cărţi de beletristică inspirate de evenimentele din 1918 DAS MIORITZA REICH –de Victor Cilincă - ediția a 2-a revăzută și adăugită. Lansare: 1 decembrie 2018;
    • Editarea unui Album de exact 100 de pagini cu documente, ştiri din presă, fotografii din arhiva Bibliotecii, din anul 1918.
    • UNIREA MARE REFLECTATĂ ÎN DOCUMENTELE BIBLIOTECII „V.A. URECHIA”
  • Manifestări
    • Marea Unire sărbătorită în universul cărților – scenete istorice. Organizator: Filiala nr. 1 „Costache Negri”;
    • Noi suntem români… – program artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Doinița Covurluiului” al Centrului Cultural ”Dunărea de Jos” Galați. Organizator: Filiala nr. 1 „Costache Negri”;
    • 1 Decembrie 1918: istorie românească în context european – masă rotundă. Data: 26 noiembrie 2018. Organizator: Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”;
    • 1918 - Epoca Unirii: dezbatere/masă rotundă. Data. 27 noiembrie 2018. Organizator: Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”;
    • 1 Decembrie în memoria poporului român: dezbatere/ invitat istoric gălăţean. Data: 29 noiembrie 2018. Organizator: Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”;
    • Participarea Bibliotecii la invitația altor instituții publice de cultură din țară cu prilejul evenimentelor culturale care se organizează în 2018.
  • Expoziții tematice
    • Marea Unire de la 1918, pagina de aur a istoriei românești: Expoziție foto-documentară – în cadrul Conferinței Naționale a ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și bibliotecilor din România) 2018. Organizator: Compartimentul Colecții Speciale;
    • Personalități ale Marii Uniri – Eremia Grigorescu: Expoziție iconografică organizată de Compartimentul Colecții Speciale în perioada noiembrie – decembrie 2018;
    • Ecoul Marii Uniri în presa vremii: Expoziție de documente. Organizator: Serviciul Săli de Lectură și Depozite Generale;
    • 100 de ani de la Marea Unire – expoziție cu documente din colecțiile bibliotecii. Perioada: 20.11.2018 – 20.12.2018. Organizator: Filiala nr. 1 „Costache Negri”;
    • Ctitori ai Marii Uniri: expoziţii de carte. Organizator: Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”;
    • Marea Unire prin ochii copiilor – expoziție de desene. Organizator: Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”.
Lansările: Zilele Bibliotecii 2018 şi 1 decembrie 2018.



































































































5 – 11 noiembrie
Zilele Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” (11 noiembrie 2015)- 128 de ani de la inaugurare - dezbateri culturale, colocvii, lansări de carte, etc.;
  • Centenarul Marii Uniri – simpozion – în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri
26 - 30 noiembrie
Zilele Galaţiului – manifestări, expoziţii, programe literar-artistice; Târg de carte de Sf. Andrei, ediţia a V-a;
  • România mare, belvedere de la Galați - Minifestival de literatură având 10-20 de invitaţi din toate provinciile istorice: Bucovina, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş. Lansarea unei antologii de poezie şi proză cu lucrări ale invitaţilor. Eveniment în cadrul Centenarului Marii Uniri;
  • Realizarea unei medalii aniversare dedicată Marii Uniri pe o fațetă iar cealaltă fațetă dedicată celor 128 de ani de existență BVAU. Ediție limitată în 100 de exemplare.
28 noiembrie
Unirea Bucovinei cu România
  • Unirea Bucovinei cu România la 100 de ani de la înfăptuire – manifestare organizată în colaborare cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați și Muzeul de Istorie Galați;
1 - 8 decembrie
Ziua Naţională a României – Centenarul Marii Uniri


ŞTIRI

vineri, octombrie 19, 2018

- Biblioteca V.A.Urechia din Galaţi anunţă un proiect pentru tineri, de CENTENAR

Proiectul cultural-educațional „Centenarul prin ochii tinerei generații”, care marchează 100 de ani de la înfăptuirea statului național unitar român, va fi derulat în perioada 19 octombrie-29 noiembrie 2018 la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”- Biblioteca Municipală, în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, instituţie în subordinea Consiliului Local Galaţi.
Potrivit iniţiatorilor, seria manifestărilor pregătite, alături şi împreună cu tânăra generație, este "o oportunitate remarcabilă de a acorda istoriei naționale locul cuvenit între valorile pe care ar trebui să le aibă un popor, o revalorificare a tezaurelor locale şi naționale".
Deschiderea oficială a activităților cuprinse în acest proiect va avea loc vineri, 19 octombrie, ora 14.00 la sediul filialei. 

ŞTIRI

luni, octombrie 01, 2018

- AGERPRES şi Universitatea Danubius a reamintit gălăţenilor că suntem în an CENTENAR

La Universitatea Danubius din Galaţi a fost difuzat documentarul AGERPRES „Marea Unire – România, la 100 de anişi albumul foto realizat de AGERPRES, România: Evoluţie, Ediţie specială pentru Centenarul Marii Uniri.

  •  Despre filmul „Marea Unire - România, la 100 de ani
Documentarul „Marea Unire - România, la 100 de ani” este o invitatie la o calatorie emotionanta si captivanta, traita si nu doar povestita de oameni pentru care România înseamna si o colectie de momente istorice importante în nasterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfaptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord si Transilvania, iar urmasii celor care au pus umarul la reîntregirea tarii deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim ca suntem o natiune fara granite. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continua sa se scrie.

Povestea pleaca de la contextul istoric international, ajungând la trairile oamenilor de rând, care si-au dorit un singur lucru: o tara în care exista acelasi grai, acelasi port, aceeasi simtire, fara granite. Filmarile au fost realizate pe teritoriul României, dar si în Bucovina de Nord si în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este pastrat în documentar prin interventiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatica, emotionala este pusa în scena prin intermediul oamenilor care, prin marturiile lor, evoca momentele traite de strabunii lor sau chiar de ei.

Documentarul „Marea Unire - România, la 100 de ani” este realizat de Mihut Nastasache, Marilena Stanescu si Sergiu Olteanu. Imaginea este semnata de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu si Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stanescu, Mihut Nastasache si Camelia Moise. Grafica, sunetul si montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alexandru Vintilescu.
Trailerul documentarului poate fi accesat la: https://goo.gl/3V2Xfa.
Susţinut de Centenarul Filmului Românesc, Institutul Cultural Român; văzut de Radio Guerrilla; parteneri media: Antena 3, Europa FM, Radio România, TVR.
  • Despre AGERPRES
Fondata în 1889, AGERPRES este Agenţia Naţională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informaţii echilibrate, cu caracter imparţial, şi de a fi principala sursă de informare pentru cetăţenii şi instituţiile din ţară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior. Din 1921, agenţia a avut o transmisie neîntreruptă de ştiri şi informaţii. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de ştiri tematice, fluxurile de limba engleză şi maghiară, serviciile şi arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video şi multimedia, fluxul documentare, precum şi servicii de imprimare.

ŞTIRI

sambata, septembrie 22, 2018

Anul CENTENARULUI, anul redescoperirii marilor valori ale românilor

MISTER K.O! - Alec Năstac, un nume gălățean de legendă

Doar o săptămână ne mai desparte de startul competiției pugilistice „Centura de Aur – Nicolae Linca", organizată la Galați, la Patinoarul artificial. Evenimentul este unic pentru orașul de la Dunăre și onorează locuitorii săi, în condițiile în care Centura de Aur este emblema boxului românesc, iar la Galați s-a ridicat, în decursul anilor, o pleiadă strălucitoare de sportivi extraordinari în acest sport dur. 
Dovadă stă în prezența printre organizatori a vicepreședintelui Federației Române de Box, Alec Năstac, unul dintre cei mai titrați pugiliști români, născut chiar pe aceste meleaguri, în urmă cu aproape 70 de ani, la Cavadinești.
credit foto gsp
Alec Năstac este boxerul cu cea mai scurtă şi mai fulminantă carieră din boxul amator românesc. S-a apucat de box tarziu, in 1967, la 19 ani si s-a retras in 1978 la doar 29 de ani. Una peste alta n-a boxat nici 10 ani, dar a avut performante remarcabile. A fost medaliat european, mondial si olimpic la categoria mijlocie, categorie pe care in Romania a dominat-o fara drept de apel in anii ’70. A sustinut peste 300 de meciuri la amatori dintre care peste 200 le-a castigat prin ko. A stat la masa cu Fidel Castro, a fost premiat de Nicolae Ceausescu, a boxat cu Manea Mănescu si a jucat in filmele lui Sergiu Nicolaescu. Infrangerile sale au fost atat de putine, sub 10 in toata cariera, incat ii este mai usor sa-si aminteasca numele celor care l-au invins decat pe ale invinsilor sai (conf.blogului vanatoruldelegende.blogspot.com)
Laureat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, la categoria mijlocie, Alec Năstac a fost vicecampion european în 1971, la Madrid și în 1973 la Belgrad, un an mai târziu, vicecampion mondial la Havana. Datorită calităților sale sportive dar și manageriale sau artistice a fost consultant de box la filmul românesc Ringul (1983). A jucat în filmele "Ringul" și "Noi cei din linia întâi", regizate de Sergiu Nicolaescu.
100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de când România are un singur nume, suflu, gândire şi statut. Aşa cum românii au dorit unificarea forţelor într-o singură naţiune, şi sportul românesc a devenit limbajul poporului nostru, cu scopul de a face România cunoscută peste hotare încă din 1925, când sportivii ţării au început să participe la competiţii internaţionale. Centenarul Marii Uniri reprezintă un moment de rememorare a valorilor româneşti, iar cele sportive nu sunt cele mai mici. Retrăim, în esenţa Forumului Sportului Românesc, sau vă propunem să retrăim împreună emoţii, zâmbete şi clipe de suspans, cu nostalgiile campionilor ce ne-au făcut să strigăm în cor: ROMÂNIA! Istoria ne învaţă unde şi cum am ajuns după 100 de ani, unde am greşit, unde am performat sau unde am fost absenţi şi, într-o lume permanent competitivă şi în continuă schimbare, România are nevoie de a ţine pasul cu cerinţele şi aşteptările primelor locuri ale unui podium mondial, omagiindu-şi campionii, descoperind talente fragede şi educând noi şi noi succesori ai celor care au început a semna în cartea de istorie sportivă românească şi chiar în istoria sportului mondial (adevarul.ro).

ŞTIRI

marți, septembrie 18, 2018

  • „Comorile României”, imagini surprinse cu cele mai importante valori de patrimoniu cultural ale României

Expoziția de fotografie „Comorile României” - expoziție itinerantă dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 și Anului European al Patrimoniului Cultural - Autor: Tudorel Ilie (Baia Mare, Maramureș) - amenajată la sediul Bibliotecii V.A.Urechia din Galați a scos la iveală imaginile artistice și încărcate de istorie ale unei alte Românii, aceea lăsată moștenire de strămoșii noștri. Deschisă începând de azi și până la sfârșitul lunii ea merită și trebuie văzută de toți gălățenii dacă s-ar putea. O scurtă prezentare merită adăugată aici (cu mulțumiri echipei Bibliotecii V.A.Urechia, pentru sprijinul acordat și eforturile depuse la realizarea expoziției - foto, din colecția postată pe site-ul instituției, după vernisaj)
„Este o expoziție-eveniment care își propune să promoveze cele mai importante valori ale patrimoniului cultural din România. Expoziția se adresează iubitorilor de cultură atât din țară, cât și din străinătate.”
Obiectivul expoziției este de a face cunoscute publicului larg, în anul aniversar al Centenarului Marii Uniri de la 1918, valorile recunoscute pe plan mondial ale patrimoniului tangibil, intangibil și natural din România. Este vorba despre acele valori patrimoniale românești care ne diferențiază cultural de alte popoare și ne fac mândri că suntem români, mai ales în timpul procesului de globalizare și de nivelare a valorilor pe plan mondial.
Prin această expoziție-eveniment se urmărește consolidarea sentimentului de apartenență la un spațiu cultural european comun, cu respectarea diversității culturale și a elementelor de unicitate ale fiecărui popor în parte, în contextul în care UE încurajează inițiativele prin care cetățenii sunt implicați în cunoașterea patrimoniului cultural (anul 2018 fiind declarat Anul European al Patrimoniului Cultural).
Comorile României” prezintă, într-un număr de 66 de lucrări înrămate de artă fotografică, unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase locații, monumente sau situri arheologice ale patrimoniului tangibil, recunoscute pe plan mondial (aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO), ca de exemplu: biserici pictate din nordul Moldovei, fortărețe dacice din Munții Orăștie, centrul istoric al orașului Sighișoara, Mănăstirea Hurezi, sate cu biserici fortificate din centrul Transilvaniei, biserici de lemn din Maramureș. 
Expunerea continuă cu fotografii ale patrimoniului natural: Delta Dunării, păduri primare și bătrâne de fag din Carpați. Patrimoniul intangibil este reprezentat prin imagini ilustrând tradiții și meșteșuguri tradiționale românești, cum sunt: colindatul de ceată bătrânească, doina, tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, tehnici de țesere a scoarțelor românești tradiționale, practici culturale asociate zilei de 1 martie.
---------------------------------
Ilie Tudorel este un artist fotograf din Baia Mare, județul Maramureș, născut în 9 octombrie 1961 la Abrud, județul Satu Mare. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) filiala Baia Mare și al Asociației Internaționale „Euro Foto Art”. Este președinte al Clubului foto-video din cadrul ONG-ului Asociația „Millennium” din Baia Mare
Fotografiile prezentate în cadrul expoziției sunt color, realizate la un nivel artistic înalt și constituie o oglindă a bogăției culturale ale poporului român. Expoziția va fi deschisă în perioada 18 - 30 septembrie 2018, în Sala „Mihai Eminescu”, la sediul central al bibliotecii, etajul 1. 

ŞTIRI

luni, septembrie 17, 2018

Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu
Cenaclul Flacăra a luat naștere acum 45 de ani, într-o zi de 17 septembrie. 
60 de oameni, o sala mică, un om de mare valoare, pe numele său Adrian Păunescu și o idee ce s-a dorit a fi o gură de aer într-o Românie comunistă, invadată de lipsuri. Pe 17 septembrie s-a auzit pentru prima dată un mesaj care avea să facă istorie: Te salut, generație în blugi!
            • Cenaclul Flacăra a fost cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est (și nu numai din acest spațiu!) în perioada 1973-1985. A fost interzis de autorități, pentru că promova libertatea, cultura și gândirea neîngrădită, prin muzică, versuri și dialog, opunându-se cenzurii și dogmelor epocii totalitare. În primii 12 ani de activitate, au avut loc 1615 manifestări cu peste 6 milioane de spectatori. După reînființare, între 1990 și 2010, au mai avut loc peste 1000 de manifestări, iar după 2010, au avut loc sute de evenimente „Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu”, în toată țara și în străinătate, cu sute de mii de participanți.
            • În total, la cele peste 2000 de manifestări, care au avut loc începând cu 1973, au participat peste 7 milioane de spectatori.
            • În total, manifestările Cenaclului au durat aproximativ 10.000 de ore, adică o medie de circa cinci ore pentru o manifestare. Recordul de durată s-a consemnat la Galaţi, la Gala 1000, în iulie 1983, când spectacolul a început la ora 18 şi s-a încheiat dimineaţa la ora 7
            • Pe scena Cenaclului, Adrian Păunescu a afirmat, pentru prima oară în România, încă din 1983, că 1 Decembrie 1918 este adevărata zi naţională a poporului român.
PROIECTE

Platforma educaționala
     Romania100    
 MAREAUNIRE 
www.Acum100ani.ro

joi, septembrie 6, 2018

Historia Rediviva a lansat "Acum 100 ani" - primul proiect educational sub conceptul Visual History, potrivit partenerilor de comunicare de la agentia Galeriu and Partners. 
Astfel se marcheaza inaugurarea conceptului de Visual History, o abordare imersiva, gamificata, un mod dramatizat de prezentare a informatiilor istorice aduse in prezent prin mijloace vizuale, utilizand tehnologia 3D si realitate virtuala. In acest context ia nastere istoria ca entertainment. Pentru a fi ușor de accesat, informațiile sunt împărțite în câteva secțiuni intuitive: 
 Armate, Bătălii, Personalități, Memorialistică, Decorații.
 
 Fiecare medalie de pe site poate fi vizualizată 3D, transformând astfel experiența de documentare într-o experiență aproape senzorială. Este modul nostru de a accentua faptul că ne propunem să pictăm un tablou al istoriei în tușe autentice. Uneori, istoria glorifică pe nedrept pseudoeroi. Uneori, istoria tace când ar trebui să nu o facă. Alteori, trecutul este rescris, fie prin omisiuni, fie prin reinterpretări eronate. Proiectul nostru își propune să readucă în atenția publicului anii Marelui Război într-o lumină ce respectă adevărul istoric, fără să cadă pradă mistificării. Armata română nu a fost cruțată pe parcursul Războiului pentru Întregirea Neamului nici de înfrângeri, nici de comandanți care au comis erori grave în conceperea sau conducerea bătăliilor, nici de momente de disperare. Iar proiectul nostru își propune să documenteze acest drum prin tranșee la propriu și la figurat, cu bune și cu rele”, spune Radu Olteanu, inițiatorul proiectului.


Pentru secțiunea de Memorialistică proiectul s-a bucurat de sprijinul Editurii Humanitas și Editurii Militare, ce au furnizat în calitate de parteneri ai proiectului fragmente valoroase din jurnale de război publicate de-a lungul anilor.
Ar fi dezonorant pentru noi să uităm că Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără cele 960 de zile în care ţara s-a găsit angajată în lupte, soldate cu aproape 1 milion de victime (morţi, răniţi şi dispăruţi), ceea ce, raportat la populația de aproximativ 8 milioane de locuitori a Vechiului Regat în 1916, reprezintă un preţ teribil.”, crede Adrian Pandea, directorul Editurii Militare.
Proiectul se adresează în special tinerilor, comunicând în limbajul consacrat pentru generația lor, utilizând tehnologia drept liant informațional și generând o interacțiune autentică, bazată pe empatie cu aceștia.
Noi credem că istoria poate fi prezentată atractiv, inclusiv pentru tânăra generație. De aceea, ori de cate ori e posibil, Editura Humanitas încearcă să sprijine inițiativele educaționale care au o abordare nouă și care lărgesc accesul la informație prin mijloace inovative. Iar ceea ce ne-a atras în mod special la acest proiect a fost promisiunea de a arăta istoria într-o manieră cinematografică. Visual History nu este despre istorie povestită sau recitată mecanic, ci despre istorie la care devii martor indirect pentru că o poți vedea în simulări, fragmente de jurnal și documente”, a declarat Anda Vișan, coordonator PR & Marketing la Editura Humanitas.
Pentru secțiunea Decorații proiectul a avut susținere din partea Asociației Tradiții Ostășești și, în mod special, a președintelui Emil Boboescu, oferind consultanță pe teme istorice și militare. Contribuții valoroase (donații de cărți poștale și medalii) au oferit și Grecu Dan Simion, Lucian Ionuț Vintilă și Liviu Burcea, urmași ai eroilor de război sau pur și simplu oameni obișnuiți pasionați de istorie. Iar Jecinci și Colorostariu au avut amabilitatea de a dona fotografii de epocă, colorizate.
Ne-am bucurat să descoperim în inițiatorul proiectului pasiunea pentru istorie care ne anima pe noi și pe cititorii revistei Historia. Și, deși iubim cuvântul scris și articolele documentate, ne dăm seama că noua generație are nevoie de mai mult dinamism, de mai multă culoare, de o altfel de abordare. Cu aceste elemente inedite ne-a cucerit acest proiect și ne-a convins că prin parteneriatul nostru putem reda istoria în cheie modernă.” a declarat Ion M. Ioniță (Redactor-șef, Historia).

Proiectul national
„100 de chipuri românești”

miercuri, septembrie 5, 2018

Proiectul își propune să lase o moștenire vizuală bogată generațiilor următoare, dar și o recunoaștere celor fără de care Marea Unire nu ar fi fost posibilă sau vizibilă plecand de la platforma de comunicare numite generic "100 de chipuri româneşti".
Sub umbrela acestui proiect se vor regasi o serie de acţiuni conexe, de la piese de teatru dedicate Centenarului, până la refacerea fotografiilor istorice în parteneriat cu autorităţile din Alba Iulia pe 1 decembrie 2018; de la produse turistice până la meniuri culinare dedicate personalităţilor fotografiate, reinterpretate de mari maeştri bucătari din străinătate; de la serii de emisiuni radio şi tv, până la promovarea tinerilor artişti şi designeri români. 
Toate acestea se întâmplă deja şi reprezintă tot atâtea oportunităţi de promovare! 
Asigurarea aparatelor şi obiectivelor fotografice fabricate manual între 1860 şi 1920 printr-un produs construit special pentru proiect de unul din principalii asiguratori, oportunitatea promovării produselor şi serviciilor direct în casele celor mai importanţi români ai momentului, dezvoltarea unei aplicaţii unice pentru telefoanele mobile cu plasare de reclame contextuale, ocazia de a lua masa în mod privat cu unii din cei mai influenţi români, asocierea cu un proiect unic ce va avea o puternică amprentă online şi peste alţi o sută de ani sunt doar o mică parte din avantajele apreciate de partenerii platformei de comunicare.
Despre proiect, din perspectiva realizatorilor
"Timp de un an de zile facem o radiografie a societăţii româneşti de astăzi folosind ca punct de plecare fotografierea celor mai importanţi şi spectaculoşi români cu tehnica fotografică folosită în timpul Marii Uniri de la 1918. Din sute de portrete, din multe evenimente şi un bal, din reportaje şi eseuri, din interviuri şi un album tipărit dar care continuă în mediul online construim o imagine de ansamblu a societăţii noastre aşa cum este ea astăzi, în 2018. Cu bune şi cu rele, în alb şi negru, dar cu multe nuanţe de gri.
Şedinţele foto realizate de artistul albaiulian Radu Chindriş şi Balul Centenar sunt găzduite de Athénée Palace Hilton Bucureşti. Vernisajele sunt realizate cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Fotografiile sunt pretextul artistic al întregului proiect
care ne poartă din trecut spre viitor
Activităţile includ vernisaje în ţară şi în străinătate cu fotografiile originale puse la dispoziţie de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (digitalizate şi reinterpretate vizual astfel încât permit interacţiunea cu publicul), cu portretele personajelor istorice interpretate de angajaţii aceluiaşi muzeu - fotografiaţi cu tehnica de acum o sută de ani, dar şi portrete ale personalităţilor culturale, academice, sportive, ale mediului de afaceri sau ale tinerei generaţii, surprinse cu aceeaşi tehnică arhaică.
Proiectul se adresează publicului larg şi se construieşte treptat, un an de zile, împreună cu fiecare român. Într-un cadru online (portalul www.100deChipuri.ro şi în întreg universul social media construit în jurul proiectului) fiecare dintre noi îşi poate construi "România mea": lista celor o sută de români care credem că ne reprezintă pe fiecare, Radu Chindriş urmând să îi fotografieze pe cei care primesc cele mai multe voturi. De asemenea, pe lângă reportajele cu români spectaculoşi realizate cu sprijinul jurnaliştilor din diverse judeţe, oricine poate trimite spre publicare eseuri în 500 de cuvinte despre "cum a fost Marea Unire dacă aş fi fost acolo" sau "Sfaturi pentru nepoţii mei". Din multe portrete artistice, interviuri ale persoanelor publice, reportaje şi eseuri scrise de public construim imaginea reală, neretuşată şi nealterată politic sau istoric, a României de astăzi.
Reportajele reprezintă contribuţia ziariştilor din întreaga ţară, în timp ce poveştile sociale sunt scrise de studenţii facultăţilor de sociologie. Fiecare român poate contribui cu un eseu sau ilustraţie, oricine poate propune şi vota cei mai reprezentativi 100 de români. Proiectul naţional "100 de chipuri româneşti" creşte cu fiecare zi, cu fiecare contribuţie publică. Autorităţi publice şi parteneri comerciali, personalităţi şi ziarişti studenţi şi pensionari, toţi avem un cuvânt de spus în anul Centenar despre România care vrem să ne reprezinte. Proiectul "100 de chipuri româneşti" este locul de întâlnire în care construim împreună o capsulă a timpului în care punem ce vrem să ştie generaţiile următoare despre România anului 2108, la o sută de ani de la Marea Unire.
Participă şi tu la călătoria noastră!

Enciclopedia digitală
România 1918. Oameni, momente și imagini

marti, septembrie 4, 2018

Enciclopedia digitală „România 1918” celebrează oamenii și momentele cheie care au făcut posibilă întregirea României acum 100 de ani. Enciclopedia digitală este o colecție unică de sute de imagini rare, filme, vizualizări în 3D ale unor monumente care comemorează Marea Unire, arme din Primul Război Mondial, fotografii de epocă animate, mărturii de pe front și din spatele frontului.
Aplicația a fost creată și este oferită școlii românești și românilor de pretutindeni în anul Centenarului ca un memento al celui mai important proiect național. Enciclopedia digitală „România 1918. Oameni, momente și imagini” este o producție SIVECO România realizată în parteneriat cu instituții prestigioase de cultură și personalități ale societății românești. 
Se poate descarca gratuit de pe orice platformă sau din http://romania1918.eu începând din 3 aprilie a.c., încă de la lansarea sa, spune Radu Jugureanu, coordonatorul proiectului și director eContent SIVECO România. 
Iniţiatorul proiectului îşi doreşte ca până la 1 septembrie 2018 aplicaţia să ajungă la toţi profesorii de istorie şi la toţi învăţătorii din România şi până la 1 decembrie să ajungă la toţi elevii români ca material de studiu.
     „Enciclopedia este dedicată miilor de românce și de români, femei, bărbați și copii, profesori și preoți, avocați și ingineri, țărănci și prințese, soldați și generali, oameni simpli sau erudiți inventatori, pictori, scriitori sau muncitori care s-au sacrificat pentru ca România să fie cea întreagă de astăzi..."
... În egală măsură, ea este dedicată celor care poartă în suflet credința în România și în destinul curajos al națiunii române. Veți afla în această Enciclopedie poveștile unor oameni care nu apar în manualele din care învățăm la școală, dar sunt mult mai prețioși prin caracterul lor decât mulți dintre cei care au notorietate a mai declarat Radu Jugureanu (foto)
ŞTIRI

luni, septembrie 3, 2018

- MEDALIILE ȘI DECORAȚIILE RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE

În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia îi omagiază pe ostașii care au luptat pentru idealul național în Primul Război Mondial, prin emisiunea de mărci poștale Medaliile și decorațiile Războiului de Întregire. Emisiunea este alcătuită din patru timbre, care ilustrează cele mai importante distincții conferite combatanților din Primul Război Mondial: Ordinul național Steaua României, pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei, Ordinul național Coroana României, pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei, Medalia Virtute Militară, pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei și Medalia Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, pe timbrul cu valoarea nominală de 16,00 lei. ... citiţi amănunte aici

ŞTIRI

vineri, august 31, 2018

- Programul Tezaur - ediţia Centenar II

A doua emisiunea a Programului Tezaur-ediţia Centenar, de vânzare a titlurilor de stat, s-a încheiat. Titlurile de stat s-au cumpărat de către persoanele fizice rezidente, care au împlinit 18 ani, la valoarea unui titlu de 1 leu, în perioada de subscripție 1 august – 23 august, pentru mediul urban, respectiv 1 august – 22 august, pentru mediul rural. ... citiţi amănunte aici

ŞTIRI

sâmbătă, septembrie 01, 2018

- LOTERIA ROMÂNĂ lansează “LOZ CENTENAR”


Cu ocazia aniversării celor 100 de ani de la Marea Unire, Loteria Română, una din cele mai vechi instituții din țară, lansează “LOZ CENTENAR”. Este produsul loteristic care se adresează tuturor jucătorilor care vor să sărbătorească și, în același timp, să-și încerce norocul la loto. Se găsește în toate agențiile loto începând din această săptămână și, cu numai 3 lei, jucătorii au șansa să câștige premii cu valori de până la 10 000 lei. ... citiţi amănunte aici

ŞTIRI

joi, august 30, 2018

- Peste 45 de milioane de lei, pentru proiecte de CENTENAR

Un număr TOTAL de 232 proiecte au fost depuse, iar în urma selecției și evaluării făcute de o comisie constituită din 11 specialiști și experți din domeniul culturii, a rezultat un total de 114 proiecte eligibile, în valoare de 45.524.133 lei, din care 67 cu finanțare integrală MCIN – 12.484.133 lei şi 47 cu finanțare parţială MCIN – 33.040.000 lei.  ... citiţi amănunte aici

ŞTIRI

duminică, august 12, 2018

- Cea mai bună carte de vizită a Galaţiului în an CENTENAR!

Proiectul cultural prezentat, săptămâna aceasta, la Universitatea Danubius - “Dans popular de Centenar”- are şansa să relanseze, dacă se spune aşa, atât imaginea Galaţiului în lume, cât şi programul Centenar, care parcă intrase în umbră, pe fondul nemulţumirilor românilor la adresa clasei politice actuale şi a modului de guvernare ... citiţi amănunte aici
ŞTIRI

vineri, august 10, 2018

- "Mihai Eminescu, Poezii" - cadou chinez oferit în cinstea CENTENARULUI Unirii României

A văzut lumina tiparului la Beijing ediţia bilingvă a volumului "Mihai Eminescu, Poezii", titrează Radio China international in una dintre ediţiile din această săptămână. 
Cartea, tipărită în condiţii grafice de calitate, a fost realizată la iniţiativa şi cu finanţarea Centrului de Studii pentru Europa Centrală şi de Est din cadrul Universităţii de Studii Străine din Beijing, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Beijing
Volumul cuprinde 50 de poezii traduse de Ge Baoquan, Xu Wende, Li Ninglai şi Feng Zhichen, selectate şi îngrijite de Ding Chao şi Constantin Lupeanu... mai pe larg aici
ŞTIRI

sâmbătă, iulie 28, 2018

- A III-a ediţie a "Şcolii de vară dunărene" a fost dedicată Centenarului

Asociaţia Danubiana Galaţi a încheiat recent un amplu proiect transfrontalier, finanţat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, "Şcoala de vară dunăreană". Ajuns, deja, la a III-a ediţie, proiectul a implicat, pe lânga membrii Asociaţiei Danubiana, lider de proiect, şi reprezentanţi ai altor şase organizaţii şi instituţii partenere: Colegiul Naţional „Costache Negri”, „Centrul Cultural Dunărea de Jos” şi Biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi; Asociatia „Ialpug” şi „Centrul de Informare al României” din Ismail - Ucraina; Asociaţia „Răsăritul Românesc” - Moldova....Timp de o săptămână, 50 de cadre didactice, profesori şi învăţători din Ucraina şi Republica Moldova au participat la numeroase manifestări, pe baza unui program educaţional şi cultural cu specific pe limbă, istorie şi tradiţii româneşti. 
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Danubiana Galaţi, Antoaneta Crudu (foto), ediţia din acest an şi pleiada evenimentelor derulate au fost dedicate Sărbătorii Centenarului Marii Uniri.... citiţi pe largaici
ŞTIRI

luni, iulie 23, 2018

- Campania O viaţă cât un centenar

Încă două gălăţence de-o vârstă cu Unirea vor fi sărbătorite de autorităţile României. Oficialităţile de la Galaţi, continuă celebrarea gălăţenilor care împlinesc 100 de ani în Anul Centenar ... mai multe aici
ŞTIRI

luni, iunie 25, 2018

- "Centenar aniversar în inimi de preşcolar" prin "EduGal - un secol de România"

foto: agerpres.ro
La Galaţi, chiar de Ziua Educatorului, circa 700 de copii din învăţământul preşcolar, de la 15 grădiniţe din judeţ, alături de autorităţi, educatori şi părinţi, au participat la un flash-mob dedicat Centenarului Marii Uniri, organizat în Sala Sporturilor din municipiu... mai multe aici


ŞTIRI

luna iunie, 2018

- 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc pe teritoriul Austro-Ungariei

Grupul de Iniţiativa ,,MAREA UNIRE -CENTENAR-Alba Iulia" a avut, luna trecută, un proiect-iniţiativă care a refăcut traseul iniţial al sfinţirii primului drapel românesc pe teritoriul Austro-Ungariei, drapel purtat de generalul Ioan Boeriu și Iuliu Maniu aflaţi în fruntea trupelor româneşti, în urmă cu 100 de ani, la salvarea capitalei fostului imperiu austro-ungar de invazia bolşevicilor... mai multe aici


La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. Această decizie a fost făcută publică prin Rezoluția de la Alba Iulia.
Episcopul Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia
Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a tuturor românilor din Transilvania prin care se hotărăşte unirea "teritoriilor locuite de dânşii cu România". Rezoluţia proclamă principiile fundamentale menite a propăşi statul naţional unitar român.
 * *** *
Document păstrat la Arhivele Statului Bucureşti, fond Consiliul Dirigent, dosar 76/1918, f.3, copie.

Camera Deputaţilor a adoptat, in luna mai 2017, în calitate de for decizonal, cu 204 voturi „pentru” şi 33 de abţineri, proiectul de lege privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri.
Proiectul prevede că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări, ceremonii şi activităţi legate de Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi al Marii Uniri, iar activităţile din Programul Naţional vor fi finanţate din bugetele autoritaţilor publice şi instituţiilor organizatoare.
Guvernul României prin Secretariatul General va asigura cofinanţarea activităţilor prevăzute în Programul Naţional de celebrare a Centenarului şi va selecta activităţile care vor primi cofinanţarea şi va decide cuantumul acesteia, se arată în proiect.
Proiectul prevede ca Guvernul să elaboreze anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Naţional de Aniversare a Centenarului aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
De asemenea, se prevede ca Guvernul să elaboreze pâna la 30 iunie 2017 calendarul de activităţi pentru comemorarea Razboiului de Întregire a Neamului în anul 2017.
Potrivit proiectului, se instituie distincţiile naţionale Medalia Comemorativă “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului", Medalia Aniversară ,,Centenarul Marii Uniri", Medalia Parlamentară ,,România Centenară".

Niciun comentariu:

Ce înseamnă Centenarul Marii Uniri

 sigla oficiala  În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român...

POPULARITATE