Se afișează postările cu eticheta 100 de ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 100 de ani. Afișați toate postările

marți, septembrie 04, 2018

LOTERIA ROMÂNĂ lansează “LOZ CENTENAR”

Cu ocazia aniversării celor 100 de ani de la Marea Unire, Loteria Română, una din cele mai vechi instituții din țară, lansează “LOZ CENTENAR”.
Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire în anul 1918, precum și desăvârșirea statului național unitar român, în urmă cu un secol, reprezintă un prilej de mândrie pentru fiecare dintre noi.
“LOZ CENTENAR” este produsul loteristic care se adresează tuturor jucătorilor care vor să sărbătorească și, în același timp, să-și încerce norocul la loto.
 “LOZ CENTENAR” se găsește în toate agențiile loto începând din această săptămână și aduce jucătorilor norocoși 164.455 de premii în valoare totală de 930.000 de lei. Cu numai 3 lei, jucătorii au șansa să câștige numeroase premii cu valori de 3 lei, 6 lei, 10 lei, 100 de lei, 1.000 lei si 10.000 de lei.
Cele mai mari premii
care pot fi câștigate de jucătorii Loteriei Române cu
“LOZUL CENTENAR”.
sunt de
10.000 de lei
Loteria Română, prin jocurile responsabile pe care le organizează, le aduce jucătorilor săi bucuria de a-și încerca norocul în fiecare zi, în condiții de siguranță, pentru câștigarea unor premii deosebite în bani, indiferent de jocul preferat.
Biroul Comunicare si Protocol

marți, august 28, 2018

"Pe hotar, pentru Centenar"- patru români redesenează harta României, printr-o călătorie istorică

* În anul sărbătorii Centenarului Marii Uniri de la 1918, municipiul Galați a fost inclus într-un proiect inedit
Primăria municipiului Galați a primit, săptămâna trecută, vizita a trei dintre cei patru români care au lansat o campanie inedita. Aceștia și-au propus să marcheze împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire printr-o călătorie de-a lungul hotarului țării.(foto - cei doi viceprimari gălățeni, flancați de prahoveni)

 Borna "zero" a campaniei este într-un sat din Prahova 

Cei patru români, originari din județul Prahova și inițiatori ai Campaniei "Pe hotar, pentru Centenar", și-au propus să marcheze într-un mod inedit împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și au plecat în această lună într-o călătorie de-a lungul hotarului țării, la finalul căreia urmează să prezinte un jurnal de călătorie. 
Printre cei patru se numără și primarul comunei prahovene Mănești, Constantin Nițoi precum și doi profesori. Organizatorul traseului pe care se va deplasa echipa Campaniei este profesorul de istorie Adrian Crivăț, originar din Boldești și stabilit în Ștefănești, Argeș. Cel de al doilea profesor (coregraf) este Sorin Petre. Al patrulea membru al echipei este Ion Mihai, din comuna Vâlcănești, chiar din satul Trestioara, considerat, de altfel, "borna zero" a campaniei.

Din Vamă, Caravana a poposit la Galați

Caravana a pornit duminică, 12 august, din Trestioara, pe traseul Ploiești-Mănești-Ștefănești-Curtea de Argeș-Balcic (Bulgaria) și a finalizat prima etapă prestabilită, fiind dedicată memoriei Reginei Maria, promotoarea actului de unire de la 1918. 
În cea de a doua etapă, călătorii au ajuns la Vama Veche, unde au anunțat că vor face, apoi, un ocol în jurul hotarelor României, creionând întregul contur actual al țării, până vor ajunge înapoi la Vama Veche, întregul traseu urmând să dureze între 8 și 15 zile, după cum au estimat organizatorii.

Redescoperind istoria României, prin interacțiunea cu oamenii locurilor vizitate 

Proiectul, denumit „Pe hotar, pentru Centenar”, e menit să marcheze împlinirea a 100 de ani de la unirea din 1918, iar la finalul călătoriei cei patru vor prezenta publicului un jurnal de bord, alături de clipuri video realizate pe traseu, imagini cu obiectivele care merită vizitate și însemnări despre oamenii și tradițiile întâlnite pe drum. Totodată, în timpul călătoriei, ei vor împărți publicului pliante despre anul Centenarului și însemnătatea momentelor din 1918 care au definit istoria României. MAV
(despre acest proiect mai puteți citi și în paginile Monitorului de Galați)

vineri, iunie 22, 2018

CENTENARUL Marii Uniri, un proiect fara ecou patriotic?

* Lipsa entuziasmului, lipsa dezbaterii publice sau dezinteres pe tema data 
Un cunoscut ziarist de meserie, George Damian, istoric in pregatire, a lansat pe la inceputul acestui an, mai exact prin februarie, o adevarata provocare unei lungi serii de istorici care activeaza in mediul online, plecand de la tema CENTENARULUI:

  • "Am întrebat 32 de istorici activi în mediul online de ce nu prea există entuziasm în legătură cu împlinirea a 100 de ani de la crearea României mari. Doar 11 dintre cei chestionați au îndrăznit ori au găsit timpul și energia să răspundă la întrebarea mea" spune Damian pe blogul sau, historice.ro
La intrebarea sa "Cum vă explicați lipsa entuziasmului, lipsa dezbaterii publice în legătură cu împlinirea a 100 de ani de existență a României în forma actuală?" raspunsurile, se pare, au fost asemanatoare si ziaristul le-a sintetizat in cateva concluzii de baza"
Răspunsurile primite sunt extrem de asemănătoare, toți subliniază cam aceleași probleme pe care le-aș sintetiza în ordinea următoare:
– agenda publică ocupată de confruntarea politică
„– mass-media lipsită de o agendă proprie, dependentă de dezbaterea politică, deprofesinalizată și înclinată spre can-can-uri bombastice
– clasa politică dominatoare a agendei publice, însă reticentă în asumarea și promovarea unei identități naționale
– breasla istoricilor lipsită de coerență și capacitate de mobilizare, dependentă de factorul politic, incapabil să impună o agendă de dezbatere publică
– reticența regimului politic în promovarea centenarului de teamă să nu deranjeze țările vecine
 *****- despre raspunsurile date de fiecare dintre cei chestionati, pentru cei interesati, mai multe detalii se regasesc aici

joi, iunie 21, 2018

Ce sărbătorim la Centenarul Marii Uniri?


Dacă ar fi să rezumăm în câteva idei, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, toți cei care simt românește sărbătoresc:
  • Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.
  • Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români.
  • Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei.
  • Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.
  • Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.
  • Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.
  • Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.
  • Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

Ce înseamnă Centenarul Marii Uniri

 sigla oficiala  În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român...

POPULARITATE