luni, mai 06, 2019

Concursul național „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri” şi-a desemnat câştigătorii

prof.coord. Violeta Lungeanu
 Organizat de Ministerul Educației Naționale cu prilejul Zilei Naționale de 1 Decembrie 2018, concursul s-a finalizat în această lună, cu ocazia desemnării câştigătorilor la toate cele patru secţiuni stabilite prin regulament.

Echipa Colegiului Naţional „Constantin Negri” din Galaţi, formată din elevul Radu Ivanov şi prof.coord. Violeta Lungeanu şi-a adjudecat premiul III la categoria LITERATURĂ cu lucrarea „Sunt un nebun modern: îmi iubesc ţara” (foto profesor)

Concursul cu tema Recunoștință făuritorilor Marii Uniri’ a presupus elaborarea unei lucrări originale, reprezentativă pentru viziunea autorului. Concurenții au avut libertatea de a-și alege formatul de prezentare.

Competiţia s-a adresat tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar, cu următoarele secțiuni:creație literară (versuri, proză, eseuri), arte vizuale și muzicale, creații media. În competiţie au putut participa şi studenții din domeniul arte vizuale, din cadrul a 18 universități din țară, care au astfel de specializări.mai multe detalii in pagina dedicata CENTENARULUI

Niciun comentariu:

Ce înseamnă Centenarul Marii Uniri

 sigla oficiala  În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român...

POPULARITATE